Ministerul Finanţelor Publice a lansat în luna iulie, 4 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani, şi dobânzi de 3,5%, 4%, 4,25% și 4,75%. Prin randamentele oferite, aceste emisiuni reprezintă o variantă de economisire avantajoasă pentru români.
Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- între 1-31 iulie de la unitățile Trezoreriei Statului;
- între 1-29 iulie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 1-30 iulie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română.
Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.
Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat lansate începând cu data de 1 iulie 2020 sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans.În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2020, iar maturitățile pentru fiecare emisiune vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori.
Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, având în vedere că veniturile provenite din dobânzi sunt neimpozabile.
Prospectul de emisiune și eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro