-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRetailerul de parfumuri Douglas va închide 500 de magazine din Europa

Retailerul de parfumuri Douglas va închide 500 de magazine din Europa

Douglas, cel mai mare retailer german de parfumuri din Europa, a raportat că vânzările au scăzut cu 6,4 la sută pentru cel mai recent an fiscal.

Vânzările companiei din München, Germania, au atins 3,2 miliarde de euro în anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2020.

Douglas a anunţat joi că va închide aproape 20% dintre magazinele pe care le are în Europa, pentru a se concentra pe vânzările online, în condiţiile în care pandemia a dus la scăderea vânzărilor în magazine.

“Aproape 500 din cele 2.400 de magazine europene vor fi închise până în toamna lui 2021, în principal în sudul Europei”, a informat grupul german într-un comunicat de presă. În total 2.500 de posturi vor fi ameninţate de închiderea magazinelor europene, dintre care aproximativ 350 în Franţa, unde grupul intenţionează să închidă 62 de magazine. Alte aproximativ 60 de magazine Douglas vor fi închise în Germania, unde grupul are în prezent o reţea de 430 de magazine.

Douglas, companie care are o prezenţă deosebită în Spania, Italia şi Polonia, îşi justifică măsurile de restructurare prin “modificarea obiceiurilor de consum ale clienţilor”, care s-au reorientat spre achiziţiile online, în detrimentul vânzărilor fizice, potrivit yahoo.com.

Grupul german este deţinut de fondul de private equity CVC şi familia Kreke, care a înfiinţat parfumeriile Douglas la începutul secolului 20 la Hamburg, nordul Germaniei.

În exerciţiul financiar 2019/2020, profitul operaţional al Douglas a scăzut cu 16,7% până la 292 milioane de euro iar vânzările au consemnat un declin de 6,4% până la 3,2 miliarde de euro, chiar dacă pe segmentul online cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 40,6% până la 822 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS