Geoff Gottlieb, reprezentantul regional principal al FMI pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, a anunțat că o misiune a FMI condusă de Jan Kees Martijn va vizita Bucureștiul în perioada 29 ianuarie – 1 februarie 2024, pentru a efectua o vizită periodică a personalului.
”Echipa Fondului va analiza evoluțiile economice și financiare recente și va actualiza perspectivele macroeconomice”, se arată în comunicatul FMI, conform G4Media.ro
Precedenta vizită a delegației FMI a avut loc în începutul lunii octombrie 2023.
FMI a recomandat României atunci alte reforme fiscale
Fondul Monetar Internațional (FMI) a recomandat României atunci alte reforme fiscale, printre care scăderea pragului la microîntreprinderi la 60.000 de euro și reforma impozitului pe proprietate, pentru scăderea deficitului, pe lângă măsurile fiscale deja luate, la finalul misiunii regulate în țara noastră.
Fondul a criticat în schimb taxa de 1% pe cifra de afaceri și a afirmat că politica fiscală trebuie să fie mai predictibilă. Instituția a estimat că România va încheia acest an cu un deficit bugetar de 6% din PIB.
Citeşte şi: Vremea rea face ravagii în Europa