5.1 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFinanteMarcel Boloș: Prin comasarea alegerilor se face o economie de două miliarde de lei

Marcel Boloș: Prin comasarea alegerilor se face o economie de două miliarde de lei

Marcel Boloş, ministrul Finanţelor Publice, a spus luni care sunt cheltuielile României pentru organizarea alegerilor din acest an. Boloş a explicat că, prin comasarea alegerilor, se face o economie de două miliarde de lei, subliniind că ”orice economie este binevenită”.

Ministrul Finanţelor a declarat că România economiseşte, prin comasarea alegerilor, două miliarde de lei.

”Noi, în bugetul de stat, am avut pentru cele patru runde de alegeri bugetat aproape patru miliarde de lei. Deci comasarea aduce această economie la buget. Oricum, în perioada aceasta în care ne uităm la orice leu pe care îl cheltuim, orice tip de economie care apare, inclusiv cea de natură bugetară şi cum este aceasta cu comasarea alegerilor, este binevenită”, a afirmat Marcel Boloş, luni seară, la Digi 24.

Consens politic pe tema comasării alegerilor

Liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat, miercuri, că s-a ajuns la un consens pe tema comasării alegerilor, iar europarlamentarele şi localele vor avea loc în 9 iunie.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a explicat că partidul pe care îl conduce şi PSD vor merge pe listă comună la europarlamentare şi pe listă proprie la cele locale.

Marcel Ciolacu a explicat că, în această variantă, cele două partide pot face faţă valului extremist, iar decizia comasării nu este una împotriva democraţiei, ci pentru democraţie.

Citește și: Un hoț fura mașini folosindu-se de firme de tractare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS