Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a aprobat peste 50.000 de cereri pentru amnistie fiscală, statul încasând până acum 5,6 miliarde de lei, potrivit datelor obţinute de Profit.ro.
Până la termenul-limită (25 noiembrie), 202.479 de firme şi persoane fizice au cerut să beneficieze de amnistie, din care 99.758 cereri au fost respinse. În urma celor 50.390 cereri aprobate, statul a încasat 5,61 miliarde lei din datoriile anterioare datei de 31 august (data până la care se aplică amnistia) şi a iertat obligaţii fiscale (dobânzi şi accesorii la firme, iar la populaţie suplimentar şi ştergeri din principal) în valoare de 4,59 miliarde lei.
Alte 52.331 de cereri de amnistie fiscală sunt în curs de soluţionare
ANAF mai are în curs de soluţionare 52.331 cereri, în contextul în care termenul pentru soluţionarea solicitărilor a fost extins până pe 19 decembrie.
Termenul-limită pentru solicitarea amnistiei a fost 25 noiembrie. Guvernul a adoptat în a doua jumătate a lunii noiembrie o serie de modificări la amnistia fiscală. Modificările fiscale vizează anumite situaţii în care ANAF emite decizii de anulare a unor obligaţii fiscale, inclusiv din oficiu.
Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale, în ceea ce priveşte plata efectivă a restanţelor, a fost prelungit până la 19 decembrie 2024, în condiţiile în care un număr foarte mare de contribuabili şi-au prezentat deja intenţia să beneficieze de această măsură.
Citește şi: Actori și muzicieni fac miting în București: ”Viitorul stă în balanța alegerilor din 8 decembrie”