5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriImobiliareCe se întâmplă cu programul Prima Casă?

Ce se întâmplă cu programul Prima Casă?

Ministrul Finanţelor a spus că va lua, în curând, o decizie privind programul „Prima Casă“. Un specialist în imobiliare din Craiova a vorbit la Radio Sud despre cum a ajutat programul sectorul de profil. El a menţionat că avansul de 5% la creditele prin „Prima Casă“ a fost „motorul“ care a susţinut acest program. Acum, ar fi vremea ca piaţa să fie liberă.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, zilele trecute, că nu se ştie dacă se mai justifică programul „Prima Casă“, în forma sa actuală. Ministrul a ridicat semne de întrebare dacă acest program mai susţine piaţa imobiliară, în această formă.

„Sunt două lucruri. Deja plafoanele pentru 2020 sunt acolo, ne uităm la el dacă face beneficii în societate aşa cum este el structurat astăzi. Este un program care a apărut când economia avea nevoie de susţinere. Astăzi economia nu este în criză, deci nu ştim dacă mai e nevoie în această formă“, a transmis luni ministrul de Finanţe, Florin Cîțu.


El a menţionat că se va lua în curând o decizie legată de „Prima Casă“. „Chiar dacă plafoanele la garanţie au scăzut, creditele au crescut în continuare, se vede o tranziţie către alte tipuri de credite. Se pare că acest program nu este cel care susţine singur această piaţă. Vom lua o măsură cu acest program cât de curând“, a mai spus Cîţu.

„Prima Casă“ a susţinut tranzacţiile imobiliare ani buni

Iată care sunt aşteptările în piaţa imobiliară, legate de „Prima Casă“. Invitat la emisiunea „Economia Sudului“, de la Radio Sud (97,4 FM), specialistul în imobiliare Cristian Clenciu a precizat: „Era de aşteptat să se întâmple ceva cu “Prima Casă“, la ce buget de criză are România anul acesta. Ne putem aştepta ca ministrul Finanţelor să ia decizia fie de suspendarea acestui program, fie de transformare a lui în ceva mult mai mic.

“Prima Casă“ a fost o platformă care a susţinut piaţa imobiliară în toţi aceşti ani. A susţinut-o de la criza imobiliară din 2008-2009 şi până de curând. A fost gândit iniţial ca un program social, transformat apoi în program economic. Un program care a reuşit să susţină atât piaţa imobiliară, cât şi domeniile conexe. Cum ar fi piaţa materialelor de construcţii“, a explicat Cristian Clenciu, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Radio Sud.

Avansul de 5% a atras oamenii către Prima Casă

Specialistul în imobiliare a precizat că au existat şi persoane cu venituri peste medie care s-au împrumutat prin „Prima Casă“. „Persoane care au venituri care să le asigure achiziţionarea unei locuinţe prin forţe proprii au apelat la “Prima Casă“. Principalul motiv a fost acela al avansului de 5% care se plăteşte prin acest program. Persoane care şi-ar permite să achite un avans mai mare preferă să facă achiziţia prin “Prima Casă“.

Avansul de numai 5% a fost, de fapt, factorul de succes al programului “Prima Casăׅ“. Din punctul meu de vedere, este greu să economiseşti pentru un avans de 20% sau mai mult, printr-un altfel de vehicul financiar, printr-un altfel de credit imobiliar sau ipotecar“, a explicat Cristian Clenciu, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Radio Sud. El a menţionat că, în acest moment, nu ar mai fi nevoie de un program de genul celui numit „Prima Casă“, şi că piaţa ar trebui să fie lăsată liberă.


Guvernul a mai avut o idee de a retransforma „Prima Casă“ într-un program social. Respectiv, a intenţionat aplicarea programului „Prima Casă“ familiilor care au venituri de până la 4.500 de lei pe lună. Ideea nu s-a concretizat, până acum.

Finanţarea medie în Oltenia pe „Prima Casă“ a crescut în 2019

Potrivit datelor de la Filiala doljeană a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), finanţarea medie pe un dosar a crescut în prima jumătate din 2019, faţă de aceeaşi perioadă din 2018. Finanţarea medie în 2019 pe un dosar pe „Prima casă“ a fost de 194.650 de lei. Datele furnizate anul trecut de Filiala doljeană a FNGCIMM.

În 2018, finanţarea medie pe un dosar prin „Prima Casă“ a fost de 180.054 de lei. Este un semn că preţurile apartamentelor au crecut în 2019, faţă de anul anterior. Dar şi că persoanele s-au împrumutat din bănci, pe „Prima Casă“, cu sume mai mari anul trecut, faţă de 2018.
Finanţarea medie a fost calculată pe toate judeţele Olteniei.


Emisiunea „Economia Sudului“ poate fi ascultată integral mai jos:

Economia Sudului – 21 ianuarie 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS