Imediat după invazia armatelor rusești în Ucraina și a efectelor specifice pe care aceasta le-a avut în plan economic, militar și politic, am înțeles că este inevitabilă schimbarea algoritmului modelului global al dezvoltării bazat pe principiile neoliberale ale globalizării și pieței libere.
În condițiile foarte speciale în care a intrat economia mondială, mi-am exprimat părerea că este necesar să introducem în analiză conceptul ”economie de război”.
Am afirmat în intervențiile publice că ”situația este gravă, pentru că, deși România este o țară mică în economia mondială, este conectată la toate, la absolut toate fluxurile internaționale de capital, de informații, de materie primă, de alimente, de orice, pentru că trăim într-o economie globală. Acest lucru înseamnă că asupra noastră vor veni efectele indirecte ale acestei căderi pe care economia mondială o are. Pentru că orice sancțiune care se pune asupra Rusiei are un revers și asupra celor care pun această sancțiune. Ca atare, se cer anumite sacrificii. Sancționăm Rusia, dar acceptăm creșterea prețurilor la energie, la alimente, pentru că Rusia are ponderea ei, și Ucraina la fel, în tot ceea ce înseamnă economia mondială. Este o situație pe care istoria economică o cunoaște. Este un alt concept de conducere a economiei, pe care îl numim economie de război. Acesta presupune un accent extraordinar de puternic și rapid pe obținerea unei independențe cât mai mari din punct de vedere energetic și alimentar prin resursele proprii pe care le avem”.
Conform Encyclopedia Britannica, ”economia de război ”se referă la practicile economice excepționale implementate în anumite perioade istorice de tulburări puternice. Obiectivul său este de a menține activitățile economice esențiale pentru o țară, autosuficiența, garantarea producției alimentare și controlul economiei din punct de vedere al eliminării oricăror practici de monopol sau speculă”.
Istoria ultimilor luni a demonstrat că, indiferent dacă termenul de economie de război a fost sau nu a fost folosit tell quell în limbajul politic sau diplomatic, toate statele Uniunii Europene au acționat în direcția atingerii obiectivelor acestuia prin obținerea unui grad mai mare de independență energetică și alimentară față de importurile rusești, ca și prin măsuri de natură economică și socială de protejare a cetățenilor lor față de efectele negative ale războiului asupra standardului și calității vieții.
România a abordat și ea noua stare de fapt, prin elaborarea unui set de politici cu caracter eminamente social, menite să protejeze cea mai defavorizată categorie a populației, aceea care se încadra în cuantumul de venituri de cca. 2.000 – 2.200 lei lunar. Această categorie a populației se află în aria sărăcieri, la limita de supraviețuire în sensul în care prețul energiei, inflația la produsele alimentare și alte cheltuieli de natura utilităților reduc într-o manieră periculoasă capacitatea de procurare a alimentelor de bază pentru traiul zilnic.
Nu se poate contesta necesitatea măsurilor luate pe linia ajutorării celei mai defavorizate categorii a populației chiar dacă punerea în practică a prevederilor se dovedește a nu fi îndeajuns de bine organizată și reglementată. Nu este obiectul acestei scrieri de a discuta problema voucherelor sau a modului cum vor fi ele distribuite și încărcate, fapt pentru care nu insistăm acum asupra acestei probleme.
Vom aduce însă în discuție altă problemă, aceea a sustenabilității acestor măsuri de natură socială în absența unor politici de atenuare a efectelor sau a cauzelor crizei, pe care ar trebui să le avem sub forma unui sau unor ”programe anticriză”, denumire folosită chiar la nivel european.
Programele sociale atenuează punctual și temporar efectele dramatice ale crizei asupra unor categorii limitate ale populației, programele anticriză au ca obiect cauzele crizelor (în măsura în care ele pot fi abordate la nivel național), încercând prin acest demers să protejeze nu categorii limitate ale populației, ci întreaga națiune atât la nivelul individului, cât și al mediului de afaceri. Pe de altă parte, dacă nu se acționează asupra cauzelor crizei, devine puțin probabilă capacitatea bugetară a statului de a finanța programele sociale fără un aport de fonduri europene, situație încă neclarificată din punctul de vedere al negocierilor cu Comisia Europeană.
Din punctul meu de vedere, România are urgent nevoie de conceperea și punerea în aplicare a unui program anticriză fără de care riscă o intrare într-o perioadă extrem de dificilă nu doar din punct de vedere economic, dar și social. Este riscul creșterii în ultima perioadă a anului a costurilor cu energia care va genera un număr important de falimente și șomaj, dar și riscul unei deprecieri și mai mari a puterii de cumpărare pe ansamblul populației țării.
Părerea mea este că un astfel de program anticriză ar trebui să abordeze trei direcții importante de acțiune: reducerea costului energiei, adică rezolvarea așa numitei probleme a facturilor; reducerea prețului la alimentele de bază și sprijinirea mediului de afaceri.
1. Structura economiei românești este încă, în mod predilect, în stadiul manufacturier, cu un procent mic al activităților de cercetare, dezvoltare și inovare. Din acest motiv, are un consum sporit de energie pe unitate de produs sau serviciu. Creșterea costului energiei este din acest punct de vedere greu sau chiar imposibil de înglobat în costuri fără o pierdere dramatică a potențialului de competitivitate.
Consecința acestei situații este creșterea explozivă a numărului de falimente și a șomajului.
Pentru contracararea unei astfel de situații ce ar putea apărea chiar spre sfârșitul acestui an, ar trebui redus costul energiei cu cca 50%. Măsura de plafonare a prețului pe parcursul unui an nu numai că nu rezolvă situația, ci chiar o poate agrava prin costuri ale facturilor care vor fi mai mari decât la momentul plafonări,i din cauza modului defectuos și incomplet în care s-au plătit compensările, ca și al unor malversațiuni de preț practicate de către furnizori și semnalate în ultimul raport al ANRE. Rezolvarea nu poate veni decât prin întoarcerea la momentul inițial al liberalizării pieței energiei, corectând greșelile guvernului de la acea dată. Va trebui plecat de la un preț considerat medie a perioadei 2019-2020. Metoda este cunoscută și nu vom reveni asupra ei.
Propunerile domnului profesor Dumitru Chisăliță ( Asociația Energia Inteligentă) sunt cunoscute și pot fi oricând aplicate.
2. România importă între 65-70% din alimentele de bază care constituie hrana zilnică a populației. Consecința acestui import este și importul de inflație, deoarece pe plan global toate prețurile au crescut și vor continua să crească ca un efect al războiului din Ucraina.
Soluția micșorării, pe cât posibil, a prețului alimentelor la raft poate fi reducerea importurilor, iar acest lucru se poate realiza prin procesarea în țară a unor cantități din ce în ce mai mari de cereale, legume și fructe. Este adevărat că Guvernul are un program de stimulare a procesatorilor, dar trebuie accelerată punerea lui în aplicare, cel puțin în domeniul procesării interne a floarea-soarelui și a legumelor, nu doar pentru a reduce importul, dar și a pierderilor cauzate de aruncarea pe câmp a unor mari cantități de legume ce nu pot fi prelucrate intern.
3. Se cere din partea decidenților politici o acțiune rapidă, dar și complexă de sprijinire a mediului de afaceri prezent pe teritoriul României, indiferent dacă reprezintă capital național sau străin. În condițiile de criză și de economie de război, mediul de afaceri joacă un rol vital în menținerea locurilor de muncă. Creșterea șomajului trebuie evitată deoarece duce la o destabilizare în plan economic, dar, mai ales, și la posibilitatea unor mișcări sociale revendicative ce pot fi ușor preluate de forțe politice extremiste, aducând prejudicii de stabilitate unui stat aflat la o proximitate periculoasă de un război al cărui deznodământ nu îl cunoaștem.
Guvernul trebuie să dea mediului de afaceri semnale de sprijin și de stabilitate fiscală pentru a elimina orice îngrijorare privind accentuarea lipsei de predictibilitate.
Discuțiile privind schimbarea codului fiscal nu au darul de a oferi mediului de afaceri garanția stabilității, ci, din contră.
Se cere făcută o precizare importantă: timpul nu mai lucrează în favoarea României.
Viteza cu care avansează inflația este în contradicție cu lentoarea de care dau dovadă decidenții politici în luarea unor măsuri menite să atenueze impactul extrem de dur la care va fi supusă economia și populația României spre sfârșitul acestui an. Nu este o posibilitate, ci o certitudine recunoscută la nivel mondial agravarea situației economice în viitoarele luni.
Este încă un semnal în favoarea urgenței cu care decidenții politici trebuie să înțeleagă necesitatea absolută a conceperii și aplicării unui program anticriză.
Prof. Univ. Dr. Mircea Coșea
