România stă cu mâinile în sân, cu mânecile suflecate
În viitorul apropiat nu vom mai vorbi doar despre o Europă cu două viteze. Vom vorbi despre 2 viteze de dezvoltare ale aceleiași țări. La finalul lui 2026, când fiecare țară va fi implementat complet sau parțial propriul PNRR, discrepanțele dintre diferite zone vor fi aproape irecuperabile. Şi asta în ciuda fondurilor rezervate coeziunii sociale și teritoriale. Vom afla împreună că nu-i suficient să rezervi fonduri. Nu-i suficient să vrei să ajuți zonele sărace să se dezvolte, mai ales pentru zonele care refuză efectiv să evolueze.
Trăim astăzi un paradox. Pentru investițiile majore au fost semnate contracte de peste 10 miliarde de euro1 dar nu am încasat decât 6,3 mld euro din cele 11,7 mld euro câte erau programate. Adică stăm bine la proiecte. Ştim ce trebuie făcut, putem realiza proiectele așa cum au fost ele programate dar … nu vrem reforme. Și din acest motiv suntem blocați la nivelul lunilor august/septembrie 2022 deși trebuie să finalizăm toate proiectele (implicit reformele) până în decembrie 2026.
Sunt regiuni ale României care deja au contractat sume considerabile din PNRR prin care au țintit corect obiectivele de dezvoltare și sunt regiuni care au țintit spre alte interese.
Povara Comisiei Europene
Din fericire pentru noi, Comisia a acceptat multe derogări pentru România având speranța că vom ajunge la un nivel decent și nu vom deveni din nou ”copil problemă”. Practic, e ca și cum noi am promite unui copil din cartier că îi dăm 1000 de lei dacă acceptă să-și facă duș, să se spele pe dinți regulat și să nu mai chiulească de la școală măcar pentru o perioadă scurtă, cu convingerea ( sau naivitatea) că se va obișnui cu igiena și va scăpa de stigmatul social.
Nu ne interesează reformele privind ”igiena administrativă”. Ne-am blocat la avertizorii de integritate, guvernanța corporativă a companiilor de stat și la pensiile speciale.
Nu hrănim caii, doar schimbăm birjarul
Să discutăm pe cifre: cele 1150 de companii din sectorul public înregistrau plăți totale restante în perioada de ianuarie-martie 2023 de aproximativ 9,57 mld lei dintre care 4,16 mld lei la bugetul de stat2. Am avea nevoie de avertizori de integritate sau de reguli de transparență și control în aceste companii? Ce ar face mâine companiile private dacă ar încasa toate sumele restante din contractele publice? Și-ar plăti la timp propriile datorii, și-ar onora propriile contracte de investiții, ar implementa tehnologii noi, inovatoare? Nu știm și nici nu vom putea afla prea curând pentru că aceste reforme nu prezintă interes. Ba chiar am solicitat Comisiei să ne spună clar cât ne costă nerealizarea cu bună știință a acestor obiective. Sună a glumă proastă, dar e cât se poate de adevărat!
Continuăm: trebuia să avem astăzi în cont 11,7 mld euro sau certitudinea că vom încasa aceste sume. Am atras doar 6,3 mld euro formați din Cererea de Prefinanțare de 3,7 mld euro la care se adaugă sumele pentru Cererea de Plată nr. 1 de 2,6 mld euro. Ultimii bani au venit în toamna anului 2022. Cererea de Plată nr. 2 de 2,8 mld euro trebuia încasată anul trecut, a fost depusă cu întârziere, iar la ora actuală este blocată.
Pentru 2023 sunt programate (inclusiv în buget) încă 2 cereri de plată în valoare totală de 5,5 mld euro. În buget sunt prevăzute și sumele ce urmează a fi încasate ca efect al multiplicării acestor sume în economie sub formă de TVA și impozit pe profit.
Singura măsură care s-a luat a fost schimbarea conducerii ANAF. Restul costurilor de nerealizare vor fi contabilizate în noul program de guvernare ca fiind ”pierderi planificate”!
Va ține PNRR-ul pasul cu inflația?
O primă măsură ce se preconizează a fi avansată, care va crește gradul de absorbție a fondurilor pentru reziliență, va fi indexarea prin acte adiționale a cheltuielilor cu Indicele Prețurilor de Consum, practic cu inflația. Pare altă glumă proastă, creștem gradul de absorbție a fondurilor pentru reziliență (rezistență la șoc, conform dex) prin șocul provocat de inflație. Știm să ne furăm căciula!
O altă măsură preconizată este să transferăm proiectele nerealizate ale PNRR către fondurile structurale. S-a mai încercat și în trecut chiar cu spitalele regionale (inclusiv cu cel de la Craiova). Pentru noi nu funcționează, dar nici nu-i punem pe cei de la Bruxelles în situația de a tăia fondurile alocate sistemului de sănătate din Oltenia, spre exemplu.
Cel mai trist este faptul că vom aduce Comisia Europeană în situația de a încheia acte adiționale prin care, în mod cinic, vom cere să renunțăm la anumite sume prevăzute în componenta de granturi (banii gratis condiționați de reforme administrative) și să suplimentăm sumele din componenta de împrumuturi.
Ce se mai poate salva?
Marele dezavantaj al nostru este deficitul de imagine. Suntem considerați neserioși pentru că ne-am obișnuit să trimitem proiecte de anvergură lipsite de planurile de dezvoltare regionale sau locale (pe care nu le avem sau care nu au fost actualizate). Sau schimbăm formulele de calcul (pare ciudat, dar face obiectul mai multor solicitări de clarificări) pentru a ajunge la rezultatul programat.
Dacă am redeveni brusc serioși (am fost uneori), am adopta rapid reformele prevăzute și am debloca sumele. În cel mai bun scenariu, putem încasa până în decembrie, pe lângă cele 6,3 mld, alți 8,1 mld euro din PNRR. În cel mai prost scenariu, vom încasa mai puțin de 2 mld euro. Diferența va fi compensată prin hărnicia organelor de control ale Ministerului de Finanțe și din modificarea Codului Fiscal.
Ec. Narcis Ciobotariu
Ec. Eugen Călinoiu
Citeşte şi: Specialii