6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriOltenia BusinessCAR ECONOMIA a reinventat conceptul de casă de ajutor reciproc

CAR ECONOMIA a reinventat conceptul de casă de ajutor reciproc

Cu o abordare modernă și exclusivistă, la trei ani de la înființare, CAR ECONOMIA a devenit una dintre cele mai capitalizate CAR-uri din zonă, cu un volum impresionant de credite acordate și cu o valoare semnificativă a fondurilor sociale atrase.

Asociația CAR ECONOMIA este o casă de ajutor reciproc de drept privat, fără scop patrimonial, care oferă servicii de economisire și creditare către populație. Atrage economii sub forma fondului social de la persoane fizice din toată țara, pentru care acordă o dobândă de 10,4% pe an, cu capitalizare lunară. Câștigul din dobândă este neimpozabil, conform legislației fiscale. De asemenea, CAR ECONOMIA acordă împrumuturi cu dobândă fixă, garantate cu giranți, pentru persoanele din județele Dolj, Olt, Gorj și Mehedinți.


O casă de ajutor reciproc modernă


„De-a lungul celor trei ani de existență, am pus umărul la reinventarea conceptului de casă de ajutor reciproc. Practic, am venit cu acea energie pozitivă în piață, cu o expertiză considerabilă în domeniul economico-financiar, încât am atras sute de membri ca un magnet.


Am deschis CAR ECONOMIA în plină pandemie. Când firmele se închideau, noi ne deschideam porțile microfinanțării sociale. Când băncile puneau lacătul pe creditul de nevoi personale, noi ofeream împrumuturi consistente comunității din care facem parte. Am avut investitori de calibru, care datorită încrederii în mine şi în echipa managerială a CAR ECONOMIA, au plasat sume importante de bani ca fond social, astfel că am dispus mereu de resurse financiare consistente pentru a le plasa în credite.


La 3 ani de la înființare, CAR ECONOMIA are o capitalizare fantastică. Atragem economii din toată țara şi acordăm împrumuturi în zona Olteniei. Reuşim să acordăm creditele pe loc, fără ca membrii să aştepte aprobarea sau virarea banilor, ceea ce ne face chiar mai rapizi decât unele bănci. Am devenit o casă de ajutor reciproc de top, având în vedere că facilităm rapid accesul la finanțare persoanelor fizice din regiunea în care activăm. Nu am dezamăgit pe nimeni. Dimpotrivă! Am reuşit performanța de a rambursa pe loc sume mari de bani din fondul social, chiar şi 500.000 de lei, acordând oricărui membru acces rapid la banii săi şi altor membri acces rapid la credite.

Această putere financiară dobândită la 3 ani de la înființare ne-a făcut să fim şi mai apreciaţi în comunitate. Ne dorim să ne menținem ascensiunea pe scara valorilor finanțării sociale şi în anii care urmează”, a precizat Ramona Olaru, preşedintele CAR ECONOMIA.

Secretul dezvoltării CAR ECONOMIA: digitalizarea

Încă din 2020, C.A.R-ul a oferit posibilitatea persoanelor interesate să economisească să se înscrie ca membri de la distanță. “Am creat componenta ECONOMISEŞTE ONLINE, unde oricine realizează venituri din surse legale se poate înscrie pentru a economisi sub forma fondului social. Apoi, în 2022, am introdus componenta de ÎMPRUMUTURI ONLINE. Oricine din Oltenia poate contracta de la distanță împrumuturi de la CAR ECONOMIA, semnând contractul de împrumut cu giranții, în baza unui certificat digital, care generează o semnătură electronică, după ce un operator autorizat realizează identificarea video de la distanță”, a menționat președintele CAR ECONOMIA.


„CAR-ul din telefonul tău”

Aşa a apărut conceptul „CAR-ul din telefonul tău”. În sensul că toate operațiunile de economisire şi/sau împrumut se pot face din telefon.
Rezultatele financiare publicate în bilanțul contabil (document public) reprezintă mărturia ascensiunii fabuloase a CAR ECONOMIA, precum şi capitalizarea continuă a acesteia, comparativ cu anii anteriori.
Cu ajutorul modelului de business social reorientat către mediul online, care a condus entitatea financiară către succes, CAR ECONOMIA a devenit în scurt timp sursă de inspirație pentru alte instituții financiare de profil. În acest fel, a contribuit, indirect, la dezvoltarea întregii piețe a CAR-urilor în regiune.

Cine sunt membrii CAR ECONOMIA

Cei mai mulți dintre cei aproximativ 1.000 de membri ai CAR ECONOMIA sunt tineri.
„Ne-a surprins efervescența tinerilor care au interacționat cu CAR ECONOMIA, pe segmentul economisirii, precum şi pe segmentul de împrumuturi. Suntem cunoscuți drept CAR-ul care avem cea mai mare comunitate de membri care provin din sectorul IT, precum şi alți membri educați financiar, care agreează competenţele digitale şi siguranța plasamentelor”, spune Ramona Olaru.

Profilul persoanei care economiseşte la CAR ECONOMIA:
-educat financiar şi educat, în general;
-se documentează bine, înainte de a-şi plasa economiile (atent la detalii);
-nu se panichează la evoluțiile bruşte de pe piețele financiare (nu-şi retrage banii, la impuls);
-are un portofoliu diversificat de investiții şi economii în diverse instrumente financiare;
-cunoaşte avantajele dobânzii compuse (capitalizate);
-economiseşte pe termen lung, de regulă.

CREDITUL FAMILIA a devenit „vedeta” comunității locale

CAR ECONOMIA a cunoscut o dezvoltare rapidă şi pe segmentul de creditare. Volumul lunar de credite nou-acordate în 2023 depăşeşte constant 1 milion de lei.

Se împrumută de la C.A.R. persoane cu venituri peste medie, care au gradul de îndatorare către bănci ocupat (la CAR gradul de îndatorare este de 65% din venit, la bănci, doar 40%) şi care are un istoric bun de plată, în general.
În cazul în care aplică pentru CREDITUL FAMILIA şi vin cu un girant care este membru al familiei, atunci beneficiază de un credit cu dobândă redusă.

Viziune de dezvoltare: unde se va situa CAR ECONOMIA în anii următori

CAR-urile sunt entități financiare care acționează la nivel local, de regulă. În scurt timp de la înființare, CAR ECONOMIA a devenit o casă de ajutor reciproc dinamică, expansivă şi rezilientă. Unul dintre serviciile financiare, și anume, economisirea, este accesibil la nivel național. În sensul că pot economisi la C.A.R. persoane din toată țara. „Ca target, ne propunem ca până în 2024 să ajungem să oferim şi serviciile noastre financiare de creditare la nivelul întregii țări. În plus, continuăm dezvoltarea şi pe segmentul economisirii. Îmi propun ca până la finalul anului 2023, Casa de Ajutor Reciproc pe care o conduc să crească şi să se dezvolte autonom. Acest <copil financiar> extraordinar, numit CAR ECONOMIA, şi-a întins aripile şi începe să zboare frumos către succes”, a transmis Ramona Olaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS