-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriAutokappa: Un model de rezilienţă pe o piaţă auto a entităţilor-fantomă, într-o economie impredictibilă 

Autokappa: Un model de rezilienţă pe o piaţă auto a entităţilor-fantomă, într-o economie impredictibilă 

Într-o ţară în care măsurile fiscale şi legislative lovesc periodic în antreprenori şi încurajează economia subterană, constanţa pe piaţă devine un joc al încăpăţânării şi al adaptării continue. Într-un domeniu în care concurenţa este acerbă, iar resursele umane deficitare, Autokappa dovedeşte că managementul riguros şi atenţia la contextul macroeconomic te pot face să atingi succesul şi, mai important de atât, să îl şi păstrezi.

“Competiţia este acerbă pe piaţa auto, unde vorbim despre o adevărată epopee de service-uri neautorizate. Mai mult de 60% dintre autovehiculele din ţara noastră sunt reparate în entităţi auto neînregistrate fiscal. Şi, cu această situaţie în faţă, poate că deloc de neglijat este că România are 85 de decese la un milion de locuitori în accidente auto, dublu faţă de media europeană de 42”, spun managerii Autokappa, care au intrat pe piaţa auto în urmă cu aproape două decenii.

Cum creşti într-un mediu impredictibil?

În contextul reformei fiscale de actualitate, echipa Autokappa se află în faţa unui nou val de incertitudini, asemeni altor antreprenori care se luptă de ani de zile să depăşească provocările unei economii extrem de oscilante.

“Măsurile restrictive de pe plan fiscal nu oferă un context coerent de predictibilitate pentru planuri de dezvoltare ale companiilor. Autokappa se concentrează pe creşterea productivităţii, pe menţinerea numărului locurilor de muncă şi pe investiţia în formarea permanentă a specialiştilor în domeniul auto.

Deficitul de specialişti şi economia auto subterană sunt două probleme stringente existente pe piaţă la acest moment, susţinute probabil de măsurile fiscale şi legislative din punctul nostru de vedere”, transmit antreprenorii.

2023, un an al readaptării

Anul 2023 a fost un an de stand by pentru echipa Autokappa, în care prioritatea a fost restructurarea business-ului şi adaptarea ofertelor la noua realitate economică. 

“Inflaţia nu a trecut peste noi ca o simplă viroză sezonieră, războiul resurselor continuă, iar incertitudinea în economie devine o constantă.  Toate aceste aspecte au influenţat în mod inevitabil piaţa muncii, care este caracterizată de resurse umane insuficient calificate sau de o competenţă precară, fluctuante, imprevizibile, dar şi asupra dinamicii salariale”, spune conducerea companiei.

Vigilenţă şi creştere sustenabilă

În centrul priorităţilor Autokappa în ceea ce priveşte strategia de business pentru viitorul apropiat se află consolidarea echipei de lucru, prin investiţii în calitatea formării de specialişti auto, dar şi prin eficientizarea activităţii.

“Ne propunem să accesăm noi modalităţi de implementare a tehnologiilor de ultimă oră şi să valorificăm la maxim echipamentele specifice domeniului piese şi service auto.Să creştem sustenabil, să putem susţine provocările fiscale şi legislative ale anului. Ne-am gândit ca anul 2024 ar fi asociat cu un cuvânt cheie pentru noi, echipa Autokappa, vigilenţa politicii fiscale, până când inflaţia va fi pe un trend descendent”, spun reprezentanţii companiei care a devenit, în toţi aceşti ani, un model de rezilienţă într-o piaţă extrem de versatilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS