Cristi are 32 de ani şi anul acesta sărbătoreşte o cifră de afaceri de 1 milion de euro. Primii săi bani investiţi au fost cei primiţi cadou când a atins vârsta majoratului. A cumpărat blugi de la chinezi pe care i-a revândut colegilor. În facultate, şi-a valorificat talentul de mic întreprinzător încercând tot soiul de mici afaceri. În general, afaceri la colţ de bloc, lucruri mărunte care îi asigurau nişte bani de buzunar şi care, probabil fără să îşi dea seama, l-au ajutat să îşi exerseze valenţele de om de marketing care aveau să îl ajute în viitor.
Au trecut anii, iar Cristi nu a încetat niciodată să vândă ceva. Orice. Încercările sale nu au fost toate cu noroc. A dat şi greş, a avut şi buzunarele găurite uneori. Dar a continuat să încerce. Pe la 27 de ani, s-a căsătorit şi a folosit banii din nuntă pentru a pune bazele unei afaceri cu detergenţi pe care o avea în minte de mai multă vreme. A căutat parteneri, colaboratori, investitori. Din uşă în uşă, cu promisiunea că va da tot ce e mai bun şi că ştie ce poate. În multe cazuri, uşa s-a închis. În câteva, i-a cucerit pe oameni cu carisma şi cu determinarea sa. A crescut afacerea pas cu pas, leu cu leu. A găsit oameni dedicaţi şi de bună credinţă şi împreună au construit o echipă. Şi afacerea sa creşte în continuare. La fel şi echipa. Cristi a trecut prin pandemie, prin inflaţie şi prin birocraţie cu aceeaşi ambiţie cu care şi-a pus în minte să vândă blugi la 18 ani. Pentru că, în esenţă, Cristi este un antreprenor, iar antreprenorii asta au de făcut. Să treacă prin ploaie, grindină, furtuni şi ceţuri.
Ion are şi el 32 de ani şi a avut veleităţi de antreprenor tot de pe la 18 ani. Spre deosebire de Cristi, care nu a fost sprijinit financiar de nimeni la începuturile sale, Ion s-a bucurat de un astfel de suport pentru a pune pe picioare o afacere proprie. Ion, însă, este mai mult şef decât antreprenor, iar oamenii din echipa sa nu i-au rămas alături pe termen lung. Au plecat în căutarea unui Cristi. Pentru că a fost inflexibil şi neglijent cu schimbările şi pentru că a vrut rezultate imediate şi consistente, Cristi a pierdut şi bani, şi oameni. Nu a căutat, însă, cauzele problemelor şi soluţiile lor, ci mai degrabă vinovaţi. Aşa că astăzi Ion are o firmă pe butuci şi ideea că soarta este împotriva sa. A avut ghinion în viaţă.
Orice asemănare cu personaje reale nu este pur întâmplătoare. Poveştile lui Cristi şi Ion sunt poveşti cu care ne-am întâlnit mulţi şi, deşi adesea sunt aşezate sub cupola norocului sau a ghinionului, sunt, de fapt, poveşti despre cum succesul nu este tocmai o loterie, ci un drum mereu în construcţie, pe care unii sunt dispuşi să meargă indiferent cât de obosiţi sunt, iar alţii preferă să îl evite, căutând scurtături.
Succesul nu este o poveste despre noroc, cât despre muncă, sincronizare, inspiraţie, empatie, fler şi rezilienţă. La fel cum eşecul poate fi adesea o poveste despre neglijenţă, lipsă de tact, alegeri greşite, egoism, neadaptare sau superficialitate.
Sunt mulţi Cristi şi mulţi Ion în lumea afacerilor, iar poveştile diferă. Uneori, Ion reuşeşte să meargă înainte şi Cristi se împotmoleşte. Nu spune nimeni că antreprenoriatul este un univers just, pentru că nu trăim în lumi utopice. Dar cert este că dacă un Ion ar învăţa puţin de la un Cristi, chiar şi de la un Cristi falimentar, lucrurile ar putea merge mai bine.
Lumea se schimbă şi uneori şi regulile după care funcţionează. Ne trezim într-o mare de incertitudini. Dar, într-o lume imperfectă şi dură, viitorul arată mai bine cu Cristi. 2024 ar putea fi un an mai bun dacă fiecare antreprenor ar fi un Cristi.
Citește și: De ce nu moare printul, ba chiar câştigă bătălii cu digitalul… şi de ce nu ar trebui să se mai înfrunte
