Spectacolul strident de sunet și lumini pe care actualii și foștii noștri decidenți politici îl desfășoară pe problema Roșia Montană nu are ca scop și încercarea de a ascunde eșecul politicii practicate de după 1990 în domeniul utilizării resurselor agricole, minerale și energetice pe care le deține România.
Este un eșec pe care îl putem numi act de dezinteres național.
Nu este nici un argument care să elimine sau măcar să atenueze acest verdict.
După 1990, tot patrimoniul de resurse românești a fost, deliberat sau din incompetență, utilizat nu în favoarea dezvoltării și propășirii țării, ci în favoarea altor utilizatori prin intermediul unor contracte încheiate nu în interesul național, ci în dezinteresul acestuia.
Roșia Montană este încă un exemplu în acest caz. Cearta politicienilor pe așa zisa problemă a manipulării bursei este fără nici un interes pentru poporul român, proprietarul resursei, deoarece adevăratul interes era acela al folosirii resursei de aur și metale rare în dezvoltarea țării și în creșterea nivelului de trai. Nu numai că nu s-a exploatat nimic, dar era ( sau încă este) pericol să se plătească și despăgubiri din buget, adică tot în dezinteresul cetățeanului și mediului de afaceri românești.
S-a dovedit încă odată, și prin eșecul Roșia Montană, că România este perdantă prin faptul că decidenții ei politici nu pot sau nu știu să-i valorifice resursele în interesul propriului popor.
Statistica internațională plasează România pe locurile trei-patru în Europa din punctul de vedere al bogățiilor solului și subsolului.
Realitatea ne arată însă o situație ce nu este doar paradoxală, dar și inacceptabilă. Deși suntem pe primele locuri în Europa din punctul de vedere al potențialului de resurse, ne aflăm pe penultimul loc din Europa din punctul de vedere al nivelului de dezvoltare economică, deci se demonstrează incapacitatea evidentă de valorificare a resurselor de care dispunem în interesul propriei dezvoltări și prosperități.
Cum și de ce o țară atât de bogată este o țară atât de săracă ?
De ce cetățenii României, dotați natural cu un imens potențial de resurse sunt cei mai săraci cetățeni europeni ?
Consider că după 1990, în pofida dispariției regimului comunist, România nu a reușit să-și valorifice potențialul de resurse în sensul eradicării sărăciei și ridicării în ierarhia europeană a nivelului de dezvoltare și modernizare datorită unui ansamblu de factori pe care îi grupez astfel :
- Inexistența unui program de țară ( strategie de dezvoltare )
Formal, la nivel ministerial sau sectorial s-au elaborat documente numite ”strategii”, dar nu au fost niciodată puse în practică.
Lipsa unei strategii de dezvoltare sau a unui program de țară a determinat apariția unui adevărat ” haos” decizional și instituțional care s-a caracterizat prin:
- Inexistența unei viziuni asupra viitorului economiei românești în condițiile schimbării paradigmei și a condițiilor interne și externe de organizare și funcționare a economiilor foste comuniste;
- Inexistența viziunii asupra unei posibile noi structuri a economiei în condițiile pregătirii pentru intrarea pe o piață externă concurențională. Nu s-au stabilit obiective prioritare și etapizarea atingerii acestora. Nu s-au analizat și nu s-au stabilit priorități pentru valorificarea avantajelor comparative ale economiei românești. Nu s-au analizat prioritățile modernizării și adaptării pieței forței de muncă în condițiile apariției posibilității liberalizării circulației cetățenilor, ceea ce a condus la exacerbarea procesului de emigrare al românilor;
- Nu a existat o poziție clară și bine fundamentată privind capitalul străin. Spre deosebire de țări ca Polonia, Ungaria, Slovenia și Bulgaria, în România nu a existat o politică de orientare a capitalului străin spre ramuri și domenii care ar fi putut fi considerate ca fiind importante pentru dezvoltarea economiei în interes de modernizare, tehnologizare sau dezvoltare regională. Capitalul străin s-a orientat teritorial și pe ramuri conform propriilor sale interese de valorificare a capitalului, în majoritatea cazurilor fără nici o reacție , în sens de orientare, propunere sau aprobare din partea oficialităților românești. Efectele intrării haotice, fără nici o strategie sau obiective prioritare din partea statului român au determinat o înstrăinare periculoasă a resurselor țării, fără a aduce acesteia beneficiile normale pentru folosirea de către alții a acestor resurse.
- Existența unei structuri economico-administrative inadecvată transformărilor survenite prin aderarea la Uniunea Europeană. Problema deficitelor gemene.
Deficitele gemene reprezintă cea mai complicată și sensibilă problemă a evoluției economiei și societății românești pentru o perioadă de cel puțin două decenii de acum înainte. Existența acestei probleme reprezintă un obstacol important în calea obținerii unui nivel superior de valorificare a resurselor țării.
Îmi susțin această opinie prin sublinierea faptului că, în opinia mea, deficitele gemene sunt expresia unei situații de fapt care nu poate fi corectată, ci doar restructurată.
Altfel spus, identific cauza apariției și cronicizării deficitelor ca fiind actuala structură a economiei românești și a modului cum aceasta determină includerea României în zona cea mai puțin dezvoltată și prosperă a Uniunii Europene.
Clasific această structură din mai multe puncte de vedere:
Din punct de vedere economic, structura pe ramuri și domenii de activitate se caracterizează prin următoarele elemente mai importante : prevalența la nivel industrial a stadiului manufacturier al revoluției industriale fără o contribuție remarcată a cercetării – dezvoltării – inovării; întârzieri și nerealizări istorice în domeniile energetice și al infrastructurii ; exportul de materii prime agricole și import de alimente ca urmare a incapacității procesării interne ; pierderi dramatice ale potențialului de forță de muncă în urma migrației; industria a devenit dependentă de marile societăți de construcții auto din occidentul european, fiind în postură de subcontractare față de acestea, costurile mari ale energiei îi reduc capacitatea de a-și ridica gradul de competitivitate peste media europeană.
Din punct de vedere administrativ – teritorial, structura se caracterizează prin lipsa unei concepții unitare asupra raportului dintre național și local în domeniile fiscale, investiționale, infrastructurale, ca urmare a întârzierii aplicării unei reforme moderne administrativ – teritoriale în concordanță cu principiile europene.
Consider că acest tip de structură, prezentat mai sus, conduce inerent la debalansări macroeconomice, caracterizate esențial și prin existența și permanentizarea unor deficite bugetare, ale balanței comerciale și ale contului curent. Eficiența redusă a activității materiale generează sine qua non o valoare adăugată sub media europeană, o colectare insuficientă la buget și necesitatea apelării la îndatorare , devenită o sursă extrem de importantă a finanțării.
Iată de ce consider că reglarea deficitelor gemene în actualele condiții și, implicit, creșterea gradului de valorificare a resurselor nu poate avea succes decât prin declanșarea unui proces reformator, a unei strategii pe termen mediu și lung care să conducă la construcția unui alt tip de structură economică, socială dar și politică, nu doar mai modernă și mai aptă de eficiență, dar și cu atribute de reziliență în vederea pregătirii pentru adaptarea la marile schimbări ale raporturilor de forțe economice și militate în plan global.
Tipul actualei structuri economice a României nu corespunde cu ceea ce am putea spune că este o structură modernă aptă de a valorifica în interes național avantajele aderării la UE, zonă integratoare considerată ca cea mai valoroasă și eficientă construcție politică cunoscută în istorie până la această dată. Din acest punct de vedere, al structurii economiei, România nu a știut să utilizeze această oportunitate a aderării pentru atingerea unei nivel necesar al gradului de compatibilitate cu mecanismele și principiile de funcționare ale unui sistem integrat al pieței și al circuitului factorilor de producție.
3.Comportamentul clasei politice și al decidenților politici.
Din punct de vedere politic și instituțional, interesele decidenților politici sunt esențialmente legate de procesele electorale, ceea a condus la lipsa unui consens politic relativ la conceperea și aplicarea unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung. Interesele electorale au blocat reforme importante necesare realizării unor echilibre macroeconomice ale raporturilor dintre muncă și capital sau dintre capitalul autohton și cel străin, iar politizarea la maxim a instituțiilor statului a redus considerabil calitatea managementului necesară eficientizării modului de utilizare a banului public. Eficiența instituțională redusă prin gradul mediocru de profesionalism și competență a sistemului excesiv politizat nu realizează o atragere corespunzătoare nevoilor de finanțare a fondurilor europene.
Ruptura evidentă dintre interesele clasei politice și cele ale cetățenilor generează un climat de neîncredere a populației față de instituțiile satului. Este neîncrederea față de o voință politică și o intenție sinceră și reală a decidenților de a acționa eficient în direcția reducerii stării de sărăcie și de a oferi cetățeanului român posibilitatea de a beneficia mai mult și mai bine de valorificarea resurselor propriei țări.
Unul dintre cele mai elocvente și sintetice moduri de a cunoaște cum sunt valorificate resursele de care dispune o țară este analiza comerțului ei exterior. Diferența dintre export și import, prin evaluarea soldului pozitiv sau negativ al balanței comerciale ca o imagine clară a modului cum funcționează economia prin relații de competitivitate pe piața externă. O valorificare prin capacitate de competitivitate a resurselor interne ar aduce balanța pe sold pozitiv, adică ar echilibra importurile prin potențialul intern de prelucrare al acestora.
În cazul României, balanța comercială este pe deficit și datorită faptului că importăm mai mult decât exportam deoarece exportăm materie primă ( minerală, agricolă, energetică, etc) și importăm produse prelucrate ( procesate în cazul materiilor prime agricole) sau importăm produse de completare de înaltă tehnologie necesare produselor fabricate în România.
Fără nici o posibilitate de a atenua gravitatea concluziei trebuie să spunem direct dar și cu durere că România este o țară, un popor care trăiește pe datorie. Fără împrumuturi nu putem asigura importurile, iar fără importuri nu am putea supraviețui nici ca țară, nici ca popor.
Suntem în situația de faliment al statului și al instituțiilor sale, în situația în care incapacitatea devenită cronică de a ne valorifica resursele ne aduce într-o stare de nesiguranță economică, politică și socială într-un context internațional extrem de periculos caracterizat nu doar de războiul de la graniță dar și de transformări profunde ale raportului de forțe între principalele forțe ale sistemului geopolitic.
Eșecul Roșia Montană ar trebui să devină un caz de referință în conceperea politicilor economice românești.
Un nou concept al guvernării ar trebui să înțeleagă nevoia iminentă de schimbare, în sensul reconstruirii prin reformare a arhitecturii structurii elementelor care, prin interacțiunea lor, conduc la stabilitate macroeconomică și la creștere economică sustenabilă. Măsurile de reparare și de cosmetizare nu mai au efect atâta timp cât aplicarea lor nu conduce la înnoirea structurală, ci doar la încercarea de a adapta forțat vechea structură la condițiile noi ale contextului european, dar și al efectelor actualelor crize.
Decidenții politici ar trebui să înțeleagă că România nu-și mai poate permite politicile conjuncturale de ”reparare a ceea ce nu se mai poate repara”. Nu se poate doar repara sau ajusta ceva, mai trebuie și înlocuit câte ceva, chiar schimbat dacă nu chiar reconstruit.
Aceasta deoarece, deși membră a unei piețe libere de tipul UE, economia românească prin indicatorii ei de referință apare a fi una dintre cele mai puțin dezvoltate și modernizate economii europene.
În context european, România acționează ca o țară slab dezvoltată, incapabilă de a-și depăși condiția și poziția după aproape un deceniu și jumătate de la aderare.
