5.9 C
Craiova
miercuri, 4 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajInvestiţii pe toate planurile în oraşul Rovinari

Investiţii pe toate planurile în oraşul Rovinari

Rovinari este primul oraş din judeţul Gorj care are monitorizare video pe toate străzile şi unul dintre puţinele oraşe care prezintă, în majoritatea cartierelor, parcări acoperite, cu barieră. În plus, ar putea fi supranumit „oraşul locurilor de joacă”, deoarece primăria acordă o importanţă majoră copiilor. Acest lucru este dovedit de prezenţa, în fiecare dintre cele 14 cartiere, a câte unui loc de joacă pentru copii construit conform normelor, cu suprafaţă specială de joacă, gărduleţe, alei şi aparate de fitness.

Costantin Podaru, administrator public al oraşului Rovinari, a dezvăluit că, pe lângă locurile de joacă din fiecare cartier, administraţia are în plan şi realizarea unui parc de joacă de dimensiuni mari în centrul oraşului: „Lucrăm la reabilitarea centrului oraşului şi, în plus, avem în vedere construcţia unui loc de joacă foarte mare. În general, ne gândim la proiecte care să atragă, la rândul lor, investiţii, iar acesta este unul dintre exemple. Locul de joacă ar putea deveni o atracţie şi pentru cetăţenii din localităţile limitrofe şi poate încuraja activitatea comercială în zonă, care aduce bani şi la buget.”

Investiţii se derulează pe toate planurile. Proiectul pe fonduri europene pentru ambulatoriu este în fază de execuţie, iar până la sfârşitul anului autorităţile speră să fie dată în folosinţă şi staţia de epurare, realizată tot prin finanţare europeană, cu o cotă de cofinanţare de 20% din partea primăriei. De asemenea, clădirile din subordinea primăriei sunt anvelopate prin programe europene, pentru eficientizarea costurilor şi minimizarea cheltuielilor din bugetul administraţiei.

„Sperăm să avem unul dintre cele mai frumoase şi moderne ambulatorii din Oltenia. În ceea ce priveşte staţia de epurare, estimăm că va fi gata până la sfârşitul acestui an. Proiectele pe fonduri UE prezintă un interes major pentru administraţia locală, în fiecare an avem în buget măcar 1-2 milioane de euro din finanţări europene,” completează administratorul public al oraşului, Costantin Podaru.

Se lucrează şi la intrarea în oraş pe patru benzi, cu un scuar de spaţiu verde între cele două benzi pe sens. „Proiectarea a început acum patru ani, dar s-a întârziat foarte mult din pricina reabilitării DE 66, care trece pe lângă oraş. Sperăm ca la sfârşitul verii să fie gata. ”

Administraţia locală doreşte să investească, de asemenea, în reabilitarea Casei de Cultură a oraşului, fostă casă a sindicatelor. Pentru aceasta, a reuşit să găsească o finanţare europeană în trecut, însă proiectul nu s-a putut realiza deoarece primăria trebuia să fie proprietar al clădirii. În prezent, administraţia încearcă să preia clădirea de la sindicate, fiind deja intentat un proces în acest sens.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS