Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, salută desemnarea câştigătorului licitaţiei deschise organizate de Aeroportul Craiova pentru atribuirea contractului de reabilitare a infrastructurii de mişcare. Investiţia este realizată printr-un proiect cu finanţare europeană obţinută prin Programul Operaţional Sectorial „Transport“ 2007-2013, în valoare totală de peste 24 de milioane de euro.
„Am primit o veste cu adevărat îmbucurătoare de la Aeroportul Craiova, care a finalizat procedura de evaluare a ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru reabilitarea pistei de decolare-aterizare. Doresc să-i felicit pe colegii noştri pentru eforturile susţinute pe care le-au depus, în special în ultima lună, lucrând intens şi sub presiunea timpului pentru a aduce în linie dreaptă acest proiect deosebit de important. Este un demers care a parcurs câteva provocări, fiind nevoie ca procedura de atribuire să fie reluată, întrucât într-o primă fază nu au existat oferte conforme, aspect care a condus la o nedorită întârziere, dar iată că acum facem un pas înainte. Sigur că mai trebuie să treacă termenul legal prevăzut pentru formularea eventualelor contestaţii şi, în situaţia în care nu vor fi depuse, să se înceapă cu toată forţa lucrul la reabilitarea infrastructurii aeroportului, o intervenţie care, aşa cum ne demonstrează cifrele privind traficul de pasageri, este mai mult decât necesară“.
Numărul călătorilor a ajuns la 90.000 la finele lunii mai, ceea ce reprezintă două treimi din totalul pe întreg anul 2014 şi este de peste trei ori mai mult decât s-a înregistrat în primele cinci luni ale anului trecut. Reabilitarea pistei, modernizarea echipamentelor, extinderea platformei de îmbarcare vor crea condiţiile necesare pentru continuarea şi dezvoltarea tuturor serviciilor de transport aerian pe Aeroportul Craiova, pentru înfiinţarea de noi destinaţii și intensificarea zborurilor către cele existente. În acest sens, preşedintele CJ Dolj spune că a primit din nou asigurări de la operatorul curselor regulate către Milano, Londra, Roma, Bologna, Barcelona şi Dortmund că acestea vor fi reluate imediat ce proiectul va fi dus la bun sfârşit şi că Aeroportul Craiova, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean, rămâne un obiectiv foarte important pentru această companie.
„În egală măsură, studiem deja posibilitatea diversificării rutelor şi ne gândim în principal la destinaţii intens solicitate, precum Paris şi Bruxelles“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, vicepreşedintele CJ Dolj, Cristinel Iovan, a afirmat: „Desemnarea câştigătorului marchează parcurgerea unei etape importante, care ne apropie de obiectivul pe care îl urmărim, acela de a aduce infrastructura aeroportuară la standarde cu adevărat europene. Dincolo de condiţii îmbunătăţite pentru operatorii aerieni şi pentru pasagerii Aeroportului Craiova, beneficiari direcţi ai investiţiilor Consiliului Județean Dolj, acest capitol al modernizării înseamnă şi un puternic impuls pentru mediul economic. Inclusiv în cadrul celor mai recente discuţii pe care le-am purtat cu investitori interesaţi să se stabilească în această zonă, a reieşit de fiecare dată importanţa pe care o are o poartă de acces precum Aeroportul Craiova, în perspectiva dezvoltării unor afaceri. Toate acestea se traduc, în definitiv, în crearea sau menţinerea unor locuri de muncă, atât direct – pentru că proiectul de reabilitare în sine generează peste 100 de posturi -, cât şi indirect, prin atragerea unor companii în judeţul nostru“.
Directorul tehnic al Aeroportului Craiova şi, totodată, preşedinte al comisiei de evaluare, Adrian Predescu, a precizat că procedura de analiză a fost un proces complex, pentru desemnarea câştigătorului fiind luate în considerare atât preţul ofertei, cât şi componenta tehnică. „Am reuşit să ducem la bun sfârşit o misiune deloc uşoară, întrucât au trecut prin filtrul evaluării şapte oferte, aspect care, în acelaşi timp, ne-a bucurat, întrucât numărul mare de competitori înseamnă concurenţă benefică pentru viabilitatea proiectului pe care îl implementăm. Suma avansată de ofertanţi a avut ponderea cea mai mare în criteriile de stabilire a câştigătorului, însă au fost punctate şi aspecte tehnice, precum gradul de rezistenţă a pistei, timpii de imobilizare a activităţii operaţionale pe pistă şi perioada de garanţie oferită”, a declarat Adrian Predescu.
Totodată, directorul general al Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a spus: „În urma evaluării, a reieşit că oferta cotată cel mai bine, în funcţie de toţi aceşti parametri, este cea a companiei spaniole AZVI SA, care a venit, de altfel, şi cu propunerea financiară cea mai avantajoasă“.
Proiectul Aeroportului Craiova vizează reabilitarea pistei de decolare-aterizare, reabilitarea şi extinderea căii de rulare B şi a platformei de îmbarcare-debarcare, a cărei suprafaţă va creşte de la 8.150 la 24.000 de metri pătraţi, construirea unei noi reţele de canalizare pluvială şi a drenajelor aferente noilor suprafeţe de mişcare, precum şi modernizarea sistemului de balizaj, inclusiv a iluminatului platformei de operare.
24 de milioane de euro pentru reabilitarea pistei Aeroportului din Bănie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei