14.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCât mai este dobânda la economii?

Cât mai este dobânda la economii?

Casele de Ajutor Reciproc revin în prim planul soluţiilor de economisire şi se situează prin activitatea curentă ca opţiune principală pentru populaţie, nu doar prin dobânzile oferite ci şi prin flexibilitatea operaţiunilor. Prin comparaţie, băncile au scăzut foarte mult dobânda la depozite şi au menţinut comisionul de retragere de numerar.
În acest sens, domnul Daniel Botea, blogger din Craiova, s-a aflat într-un dialog deschis cu domnul Mihai Rosculeasa, Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc Acces.

Daniel Botea: Mie-mi place prevenţia în orice domeniu, iar în cel financiar aş considera economiile drept cea mai bună prevenţie. Pe de altă parte, dobânzile la conturile bancare de economii sunt foarte mici. Ce soluţii avem? Este reală dobânda de 6% pe care am văzut-o la dumneavoastră?
Mihai Rosculeasa: Da, există un cont de economii în cadrul Casei de Ajutor Reciproc Acces, denumit în terminologia de specialitate fond social. Acest cont este constituit pe o perioadă nedeterminată, există posibilitatea să se economisească orice sumă, se pot depune sau retrage banii oricând, fiecare membru având acces în permanenţă la aceşti bani. Iar informaţia este corectă, dobânda este de 6% pe an.

D.B: Nu sunt sigur că oamenii sunt foarte familiarizaţi cu termenii financiari, aşa că aş vrea să detaliaţi. Ce înseamnă un fond social?
M.R: Fondul social este echivalentul depozitului bancar, este formă de economisire în cadrul Casei de Ajutor Acces, economii pentru care se plăteşte o dobândă în conformitate cu legislaţia caselor.

D. B.: Cine poate avea acces la acest fond social? Cu alte cuvinte, ce condiţii ar trebui să îndeplinesc pentru a putea economisi la Casa de Ajutor Acces?
M.R.: Fiecare persoană care obţine venituri de natură salarială, salariat sau pensionar, poate deveni membru al CAR prin completarea unei cereri de înscriere şi achitarea unei taxe unice de 30 de lei. Avem produse de economisire/creditare destinate atât tinerilor cât şi pensionarilor.

D. B.: Există limite pentru sumele depuse sau alte condiţii suplimentare?
M.R.: Membrii casei noastre pot să depună orice sumă ce depăşeşte 20 de lei, neexistând un plafon maxim de fond social, cu o frecvenţă lunară sau opţional, după veniturile şi rezervele fiecărui membru. Sunt membri care şi-au format o obişnuinţă de a economisi din veniturile lunare, dar şi membri care au obţinut venituri din alte surse cum ar fi vânzarea unor produse agricole, vânzarea unor imobile sau mutarea unor sume din depozite bancare în fonduri sociale, pentru obţinerea unui randament mai bun.

D. B.: Bănuiesc că există multe case de ajutor reciproc. De ce-aş alege să economisesc tocmai la Casa de Ajutor Reciproc Acces?
M.R.: În primul rând datorită procentului dobânzii obţinute faţă de alte instituţii financiare, dar şi pentru siguranţă banilor sau randamentul net. Valoarea dobânzii obţinute nu se impozitează. În rândul populaţiei există o percepţie eronată, că pentru a economisi este necesară o suma mare de bani. Casă de Ajutor Reciproc Acces îi invită pe oameni să economisească şi sume mici, dar şi pe perioade scurte.

D. B.: În domeniul financiar este foarte importantă încrederea. Tocmai pentru a avea încredere că-mi pot depune economiile în siguranţă, explica-mi, te rog, de ce dobânda la depozitele de economii de la Acces este mai mare decât dobânzile bancare sau decât titlurile de stat. Este un risc mai mare?
M. R.: Elementul de referinţă este unul de natură legislativă, privind organizarea şi funcţionatea celor două tipuri de entităţi. Băncile oferă o dobândă medie anuală de 2,25% pe an la depozite. Rolul băncilor este unul comercial, scopul principal al fiecărei bănci este să obţină profit din activitatea desfăşurată. Casele de ajutor reciproc sunt organizaţii asociative necomerciale, organizaţii non profit, scopul lor este întrajutorarea financiară a membrilor, iar excedentul realizat, profitul în termeni comerciali, se împarte în totalitate membrilor. Dacă profitul unei băncii se transferă acţionarilor săi, excedentul unei case de ajutor reciproc este acordat membrilor săi, acest principiu funcţionează în activitaea curentă. Un alt element care face diferenţa este gradul de rentabilitate al Casei de Ajutor Reciproc Acces, ce ne permite să acordăm acestă bonificaţie, aspect ce ţine în mod special de calitatea umană a membrilor noştri.

D. B.: Cum se impozitează dobânda la un CAR? Tot cu 16% că în cazul depozitelor bancare?
M. R.: Să facem o precizare, nu băncile aplică impozite ci statul român, băncile doar reţin acest impozit. Iar răspunsul scurt este NU! Prin legea 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc, la articolul 8 se prevede ca actele şi operaţiunile caselor de ajutor reciproc făcute în legătură cu obiectul de activitate al acestora, sunt scutite de orice taxe şi impozite.

D. B.: Dobânda de 6% poate fi schimbată pe parcursul derulării contractului de economisire?
M. R.: Pentru anul 2015 nu se va schimba procentul de 6%, este posibil că în anul 2016 dobânda să crească sau să scadă în funcţie de hotărârea adunării generale, dar din experienţă anilor anterioari este posibila o creştere sau scădere cu maximum un procent.

D. B.: În afară de procentele deja amintite referitoare la câştiguri, mai există alte costuri ascunse? Mai precis, există comisioane de retragere sau de depunere?
M. R.: Nu există niciul fel de comision în cadrul Casei de Ajutor Reciproc Acces, am eliminat încă de acum cinci ani orice fel de comision, constatând nemulţumirea ce o creează aceste comisioane, aşa cum făcea referire un membru al nostru, sunt multe, dese şi mari. Este neplăcut pentru orice persoană care merge către oricare entitate financiară să i se perceapă un comision, iar eu nu am văzut oameni fericiţi care plătesc comisioane.

D. B.: Cine supraveghează activitatea CAR-urilor şi cât de strictă este această supraveghere?
M. R.: Casele de ajutor reciproc au obligaţia să se înregistreze în registrul de evidenţă al Băncii Naţionale, aspect fără de care nu pot funcţiona, raportează date şi informaţii către Banca Naţională, prin Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc care le supraveghează, iar activitatea este controlată de către Ministerul de Finanţe prin organul specializat ANAF.

D. B.: Cât de sigur pot fi că-mi recuperez banii şi dobânda promisă de la Casa de Ajutor Acces?
M. T.: Foarte sigur! Fondurile sociale ale membrilor au o destinaţie precisă, acordarea de împrumuturi. Toate împrumuturile se acordă numai cu giranţi. Există proceduri foarte clare în analiza cererilor de împrumut, acordarea şi încasarea acestora. Nu există niciun împrumut care să nu fi fost achitat sub orice formă, dar mai presus este caracterul membrilor noştri care au înţeles că scopul unui împrumut este rezolvarea unei situaţii financiare, iar achitarea lui în termenii contractului este o chestiune de onoare, fapt ce permite şi celorlalţi membri să acceseze alte împrumuturi. Un alt element de siguranţă vine din stabilitatea şi longevitatea acestei instituţii cu peste 45 de ani de funcţionare, cu o legislaţie care tot timpul a fost de partea membrilor caselor de ajutor reciproc.

D. B.: Banii depuşi la Casa de Ajutor Acces sunt garantaţi? Există un plafon de garantare?
M. R.: Da, există mai multe trepte de garantare a economiilor membrilor noştri depuse ca fond social, nu există un plafon, garanţia este pentru toată valoarea fondului social. În primul rând există un patrimoniu al casei în al doilea rând există girantii fiecărui împrumut acordat, iar în al treilea rând există un fond de risc statutar la nivelul casei de ajutor reciproc. Aceste trei trepte sunt elementele interne de siguranţă. De asemenea, există şi două organizaţii ce au în cadrul lor un fond de risc, Uniunea Caselor de Ajutor Reciproc Bucureşti 2001 din care facem parte şi Uniunea Naţională a Caselor de Ajutor Reciproc, ce supraveghează activitatea noastră printr-o Direcţie specializată.

D. B.: La noi cultura financiară se bazează pe obişnuinţe şi pe ceea ce ştim că fac prietenii, rudele şi cunoştinţele noastre. Puteţi să ne spuneţi o cifra aproximativă a persoanelor care economisesc la CAR Acces?
M. R.: Desigur. Sunt peste 1000 de membri care economisesc.

D. B.: Dacă aş vrea să mă număr printre aceste persoane, unde vă pot găsi?
M. R.: Sediul social este situat în Craiova, pe strada Mihail Kogălniceanu, la parterul blocului 97 A, vis-a-vis de Casa Judeţeană de Pensii, ca punct de reper.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS