4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSocietatea de Drumuri şi Poduri Gorj, transformată în Regie Autonomă

Societatea de Drumuri şi Poduri Gorj, transformată în Regie Autonomă

IDP Gorj

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri înfiinţarea Regiei Autonome Judeţene de Administrare a Domeniului Public şi Privat Gorj R.A., prin transformarea persoanei juridice Societatea Comercială „Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj” S.A. Transformarea IDP în Regie Autonomă a fost votată de majoritatea consilierilor judeţeni. La fel ca IDP, Regia Autonomă Judeţeană de Administrare a Domeniului Public şi Privat va funcţiona tot în subordinea Consiliului Judeţean. Regia Autonomă Judeţeană de Administrare a Domeniului Public şi Privat Gorj va executa lucrări similare cu Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj. Astfel, Regia Autonomă Judeţeană de Administrare a Domeniului Public şi Privat Gorj R.A., asigură realizarea obiectului său de activitate, în condiţiile legii, având următoarele atribuţii principale: a) execută lucrări de întreţinere, reparaţii, extindere, reabilitare, consolidare şi modernizare a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al judeţului Gorj; b) face propuneri privind prioritizarea în programarea lucrărilor de întreţinere, reparaţii, modernizare, refacere, consolidare a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al judeţului Gorj, în fucţie de starea de degradare a acestora; c) asigură elaborarea documentaţiei necesare executării lucrărilor de întreţinere, reparaţii, extindere şi modernizare a bunurilor aparţinând domeniului public şi privat al judeţului Gorj conform programelor aprobate; d) urmăreşte şi verifică prin personalul de specialitate realizarea programelor de lucrări aprobate pe surse de finanţare; e) urmăreşte modul de comportare în timp a lucrărilor executate; f) execută lucrări de conservare, întreţinere, construcţii, reabilitare şi reparaţii la imobilele şi instalaţiile proprii sau aflate în administrare, precum şi pentru terţi, în condiţiile legii; g) efectuează operaţiuni de transport şi alte servicii specifice obiectului propriu de activitate; h) elaborează proiecte de programe operative de pregătire a drumurilor, a bazelor de deszăpezire, a utilajelor şi echipamentelor din dotare în vederea asigurării viabilităţii pe timp de iarnă; i) asigură organizarea intervenţiilor necesare la drumurile, podurile şi clădirile aflate în administrare, afectate de calamităţi naturale, dezastre sau în alte cazuri de forţă majoră (înzăpeziri, produceri de gheaţă, polei) şi luarea de urgenţă a măsurilor pentru eliminarea avariilor, instituirea restricţiilor temporare parţiale sau totale de circulaţie pentru executarea unor lucrări conform normelor legale în vigoare; j) efectuează recensământul traficului rutier pe drumurile judeţene, elaborează documentele necesare, prelucrează şi transmite datele conform instrucţiunilor emise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România; k) colaborează cu aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Gorj, cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj şi cu alte instituţii publice, în vederea ridicării gradului de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice de interes judeţean; l) atribuie contracte conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare; m) participă la proceduri de achiziţie publică pentru contractarea de lucrări conform prevederilor legale; n) asigură, prin măsuri specifice, integritatea patrimoniului pe care îl are în administrare sau în proprietate şi folosirea eficientă a acestuia; o) asigură administrarea şi exploatarea corespunzătoare a instalaţiilor (staţii asfalt, emulsie, betoane, sortare etc.) şi a utilajelor; p) desfăşoară şi alte activităţi care au legătură cu obiectul său de activitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS