2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajB&G Gaz Auto montează instalaţii OMVL şi pentru maşini din Italia

B&G Gaz Auto montează instalaţii OMVL şi pentru maşini din Italia

Deşi deschisă de numai câteva luni, societatea craioveană B&G Gaz Auto, specializată pe montarea de instalaţii auto GPL, primeşte deja cereri din afara ţării. Interesaţi de instalaţiile OMVL ale căror importator unic în România este B&G Gaz Auto Craiova, după o pauză de câţiva ani în care acestea au dispărut de pe piaţă, proprietari de autoturisme din alte oraşe ale ţării, dar şi din Italia, au apelat la firma recent apărută în Bănie. “Am montat instalaţii pe trei maşini venite special de la Milano şi de la Roma. Proprietarii au preferat să le trimită la noi deoarece costurile, per total, sunt mai avantajoase comparativ cu Italia, iar noi le asigurăm service şi în ţara în care se află. Astfel, pot beneficia de garanţia de trei ani de zile chiar în Italia, graţie parteneriatului nostru cu câteva firme de acolo,” spune managerul Daniel Modoalca. “Este important şi pentru clienţii români, care pleacă din ţară cu maşina. Dacă întâmpină vreo problemă, este foarte important să poată merge la un service pentru a o rezolva, aşa că ne concentrăm pe extinderea acestor parteneriate.”

Clienţii care au apelat la B&G până în acest moment se declară mulţumiţi atât de instalaţii, cât mai ales de consumul maşinilor. Pentru managerul societăţii, acesta este principalul indicator că se află pe drumul cel bun. “ Un client mulţumit îţi aduce alte trei maşini, unul nemulţumit îţi goneşte zece. Pentru noi este foarte important ca toţi cei care ne caută să fie mulţumiţi de investiţia făcută. Suntem atenţi la toate detaliile, preferăm ca montarea instalaţiei să dureze puţin mai mult, dar să fie făcută ca la carte.”

Rezultatele se văd imediat la autoturismele pe care au fost instalate sistemele OMVL ale B&G Gaz Auto. Un exemplu edificator este cel al unuia dintre clienţii recenţi, care intenţiona să îşi vândă maşina din cauza consumului excesiv de benzină – 14 l/100 km. După montarea instalaţiei, vehiculul are un consum mai mic de GPL – 10 l/100 km. Un alt client al firmei, Sorin Pătru, ne-a declarat că a cercetat temeinic piaţa înainte să achiziţioneze o instalaţie, iar toate argumentele au fost în favoarea alegerii B&G: “După ce am analizat ofertele, am observat că instalaţia GPL a acestei firme este nu doar cea mai ieftină de pe piaţă, dar şi cea mai fiabilă. Am citit opiniile altor utilizatori pe forumuri dedicate şi foarte mulţi spuneau că este cea mai eficientă şi fiabilă instalaţie. Am înţeles că în Piteşti cam toate maşinile de taxi au o astfel de instalaţie. Pe deasupra, B&G Gaz Auto oferă cea mai lungă perioadă de garanţie, trei ani. De când s-a montat instalaţia, maşina mea consumă la jumătate, iar asta spune totul”.

B&G Gaz Auto, cea mai nouă firmă de pe piaţa craioveană a instalaţiilor GPL, a readus în România,  instalaţiile de calitate italiană OMVL după o pauză de şase ani.

Pagina Facebook: B&G Gas

Adresa: Şoseaua Popoveni, nr. 5

Telefon: 0764.181.377

E-mail: [email protected]

Partener Italia: Giovanneli Gaz

via Portonaccio nr. 73, Lazio, Roma

Unic distribuitor centro – sud Italia OMVL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS