2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPavel Badea: Craiova are nevoie de oameni competenţi

Pavel Badea: Craiova are nevoie de oameni competenţi

Dezvoltarea Craiovei este strâns legată de profesionalismul şi de spiritul de iniţiativă al unor persoane cu adevărat competente, crede Pavel Badea, candidat la funcţia de primar al Craiovei din partea Partidului Naţional Liberal. Acesta consideră că este nevoie de o reformare a modului în care structurile subordonate primăriei îşi desfăşoară activitatea, iar principalele schimbări ce se impun sunt depolitizarea acestor structuri şi selectarea celor din conducere pe baza unor criterii riguroase, printre care să primeze meritocraţia. Cel mai probabil, spune Badea, în interiorul acestor structuri există și acum oameni capabili, dar care sunt puși să lucreze sub conducerea unor șefi nepotriviți, numiți uneori de partidul din care provin pe cu totul alte criterii decât competența.

Care ar trebui să fie o primă prioritate a unui edil preocupat de dezvoltarea oraşului?

Cel mai important este ca primarul să urmărească interesul comunităţii, nu interesul unui grup, cum se întâmplă, din nefericire, în cele mai multe cazuri. Una dintre priorităţile programului echipei mele este depolitizarea sistemului administraţiei locale. Vreau să promovez în Primăria Craiova o echipă formată exclusiv din profesioniști. Cred că acesta ar fi cel mai bun lucru care trebuie facut pentru a porni la drum cu o viziune sănătoasă.

 

Cum credeţi că se poate produce această schimbare?

În primul rând, prin transparenţă. Alături de echipa mea, urmăresc să promovez oameni competenţi, responsabili, care să se implice, iar aceştia trebuie selectaţi prin scoaterea la concurs a tuturor posturilor în condiţii riguroase de participare, plus criterii clare pentru departajare. Corectitudinea este punctul de plecare. Experienţa în structurile respective va fi foarte importantă. Dacă va exista transparență, o dată cu ea va veni şi normalitatea izvorâtă din dorinţa de a depolitiza aceste structuri, de a pune oamenii cei mai buni în poziţiile care li se potrivesc, pentru care sunt pregătiţi. Acestor oameni trebuie să le aparţină puterea de decizie, atât timp cât au competenţele necesare pentru a ocupa funcţiile respective. Trebuie să existe o atmosferă relaxată, în care oamenii să aibă libertatea să îşi desfăşoare activitatea fără stresul survenit din limitări incorecte şi abuzive. Rolul nostru va fi să le redăm încrederea, liniştea, speranţa. Vreau să transformăm administrația locală într-o echipă de elită a Craiovei, capabilă să redea craiovenilor orașul confiscat acum de către câțiva politicieni deloc profesioniști.

De ce consideraţi că este atât de importantă această reformă privind structurile primăriei?

Nu este normal ca instituţiile din subordinea primăriei să fie conduse de câțiva politruci sau de rudele acestora, așa cum se întâmplă acum. Dacă vrem să evoluăm, avem nevoie de oameni cu iniţiativă, profesionişti, care să știe să lucreze în echipă și să aibă dorinţa şi ambiţia să realizeze proiecte de succes. Pentru acest lucru, este nevoie ca oamenii care lucrează în structurile subordonate primăriei să scape de presiunea exercitată asupra lor. Au nevoie de relaxarea necesară pentru a-şi exprima liber punctele de vedere. Trebuie să nu fie condiţionaţi, să nu li se mai ceară lucruri bazate exclusiv pe criterii politice, să nu mai fie ameninţaţi cu concedierea dacă nu răspund unor astfel de solicitări şi condiţionări. Aş vrea ca oamenii să nu mai aibă sentimentul de frică, ba mai mult, să ştie că sunt încurajaţi să îşi exprime liber ideile și că pot fi promovați dând dovadă de inițiativă. Ca să nu mai menţionez cât este de nepotrivit să scoţi angajaţi din structurile primăriei în stradă, la mitinguri politice, să îi obligi să participe la astfel de manifestări sau să dea like-uri pe facebook șefilor în care un cred – ştim cu toţii că se întâmplă asta.

Totuşi, nu candidaţi ca independent. Care este opinia partidului vizavi de această problemă?

Am sprijinul necondiționat al Partidului Național Liberal pentru a realiza ceea ce îmi propun A fost condiția de bază solicitată conducerii PNL atunci când mi s-a propus să candidez. Am fost asigurat că nu vor exista presiuni să fac altceva decât ceea ce este bine pentru Craiova. Altfel nu m-aş fi înscris în această cursă. Toate demersurile vor avea la bază o gândire liberală. Vorbim, însă, de nişte principii generale, o ideologie de la care va porni acest potențial mandat, iar deciziile vor fi luate la nivel local, în echipă, care va fi formată potrivit acelorași criterii de performanță în care cred.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS