4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajHELICOBACTER PYLORI - CÂT ESTE DE PERICULOASĂ ȘI CUM POATE FI DEPISTATĂ?

HELICOBACTER PYLORI – CÂT ESTE DE PERICULOASĂ ȘI CUM POATE FI DEPISTATĂ?

prima clinic NET

Helicobacter pylori este o bacterie ce colonizează mucoasa stomacului și duodenului, ducând la una dintre cele mai răspândite infecții cronice întâlnite la om. Ea este prezentă la peste 50% din populația în vârstă de peste 50 ani. Are o particularitate ce îi conferă unicitate față de celelalte miliarde de tipuri de bacterii existente pe planetă, fiind singura care nu poate să trăiască decât în mediul acid al stomacului și duodenului.
Bacteria Helicobacter pylori este transmisă de la om la om prin intermediul apei și alimentelor, tacâmurilor şi veselei insuficient igienizate, mâinilor murdare, relatează d-na dr. Tonca Florina, medic specialist gastroenterologie în cadrul Centrului Medical PRIMA CLINIC.
În general Helicobacter pylori nu determină simptome sau semne clare, infecția putând fi asimptomatică. Atunci când se manifestă, pacientul poate acuza durere în partea superioară a abdomenului, balonare, senzație de plenitudine după ingestia unor cantități mici de alimente, greață, vărsături și chiar uneori lipsa apetitului.
Diagnosticul infecției cu Helicobacter pylori se poate face prin mai multe metode:
– testarea serologică, din sânge, ce determină prezența anticorpilor anti-Helicobacter pylori, însă cu o acuratețe diagnostică scăzută
– testarea antigenică, se face dintr-o probă prelevată din materiile fecale cu o bună acuratețe diagnostică
– testarea efectuată în timpul endoscopiei digestive superioare (gastroscopiei) atunci când stomacul și duodenul sunt examinate cu ajutorul unui tub flexibil dotat cu o cameră video, se pot preleva mici probe din mucoasa stomacului. Rezultatul obținut este rapid, în câteva minute, și este considerat cea mai corectă metodă de diagnostic.
În cadrul Centrului Medical Prima Clinic se pot efectua toate cele trei metode de depistare a prezenței Helicobacter pylori. În plus, endoscopia digestivă superioară poate fi efectuată gratuit, prin intermediul CAS Dolj, pe baza trimiterii de la medicul de familie.
Testele de identificare a infecției cu Helicobacter pylori sunt indicate la pacienții care prezintă manifestările clinice descrise mai sus, la cei care au fost diagnosticați în trecut cu ulcer gastric sau duodenal, la cei care au sau au avut în familie rude de gradul I diagnosticate cu cancer gastric.
Tratamentul infecției cu Helicobacter pylori se face prin asocierea de antibiotice capabile să distrugă bacteria. Acesta este urmat de o testare a eficienței eradicării, efectuată la minimum patru săptămâni de la încheierea terapiei, prin procedee non-invazive. În majoritatea cazurilor, terapia anti-Helicobacter este curativă, însă în situațiile în care testele arată persistența infecției după tratament, se poate impune o terapie de linia a doua.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS