4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajMetode educaționale norvegiene reduc abandonul școlar din România

Metode educaționale norvegiene reduc abandonul școlar din România

Proiectul „Eu, oltean de la țară, trebuie sa fiu educat!“, implementat de Fundația Adina Stiftelsen din Craiova, în perioada 01.05.2014- 30.04.2016, și-a îndeplinit obiectivul de a menține în sistemul educațional cel puțin 220 de copii, până la finalul anului școlar 2015-2016, la nivelul comunelor Goiești și Fărcaș din județul Dolj, contribuind astfel la reducerea abandonul școlar timpuriu din România.
Proiectul a fost finanțat în cadrul Programului Fondului ONG în România – Componenta 4 Servicii sociale și de bază, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 215.015,58 euro.
Operatorul de Fond a fost Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și a avut ca parteneri Adina Stiftelesen Bergen și Stiftelsen Kirkens Bymisjon Bergen, Norvegia.
Demersurile desfășurate pe parcursul celor doi ani, în cele două comune, au făcut ca toți copiii, înscriși în anii școlari 2014-2015 și 2015-2016, să nu părăsească sistemul de învățământ.
Rezultatele proiectului s-au datorat și implementării cu succes a două metode noi pentru sistemul educațional românesc – Grădinița Deschisă și New Start, care au fost adaptate pe baza analizei contextului socio-economic, a informațiilor legate de nevoile educaționale, dar și emoționale ale copiilor.
Conceptul Grădinița Deschisă a presupus desfășurarea de activități comune copii-părinți-educatori, punând un mare accent pe comunicare și pe nevoia fiecărui copil de a fi văzut, ascultat și apreciat. Părinții și copiii au luat masa împreună, s-au jucat sau au învățat cântece și poezii sub îndrumarea a trei cadre didactice instruite în acest sens. Grădinița Deschisă a avut un impact pozitiv asupra familiilor implicate și asupra cadrelor didactice care continuă, voluntar, activitățile specifice, în două grădinițe din comuna Goiești, fiind implicați în activități 28 de copii și părinții.
Tot prin intermediul proiectului s-au furnizat echipamente și materiale necesare educației, celor cinci grădinițe din comuna Goiești.
Conceptul New Start, o schemă locală a conceptului internațional Home Start, presupune instruirea unor voluntari pentru acordarea de suport familial și consiliere parentală pentru o perioadă de aproximativ șase luni, precum și prevenirea situațiilor de risc social pentru copii.
Cei 17 voluntari au oferit ajutor practic, non-financiar, pentru 21 de familii, care se confruntau cu dificultăți în procesul de creștere și educare.
Implementarea conceptului New Start s-a dovedit benefic: s-a observat creșterea implicării copiilor și manifestarea unei atitudini pozitive și proactive. Părinții au devenit mai cooperanți, la fel și autoritățile locale. S-au observat îmbunătățiri în ceea ce privește igiena locuinței și igiena personală a copiilor.
Activitatea voluntarilor implicați a fost apreciată și la nivel național, fapt ce a făcut ca proiectul să obțină la Gala Națională a Voluntarilor, ediția 2015, premiul pentru Proiectul de voluntariat al anului în domeniul social.
S-au desfășurat 2.724 de activități de tip after-school, într-un cadru special amenajat, pus la dispoziție de către școlile partenere și echipat de către FAS. Activitățile au constat în ateliere de creație, activități sportive, dansuri etc.
Cei 198 de copii au avut oportunitatea de a participa la activități orientate spre cunoaștere, autocunoaștere, dezvoltare persoanală, sti­mu­lare aptitudinală, vocațio­nală, cooperare, care au făcut ca acești copii să-și continue educația, în ciuda condițiilor materiale dificile de la nivelul familiei.
Atât copiii, cât și părinții au fost implicați și în diverse acțiuni și activități non-formale precum cele de ecologizare-reciclare materiale, amenajarea unui teren de sport și spații de joacă, organizarea de excursii tematice în vacanțele de vară.

Proiectul „Eu, oltean de la țară, trebuie să fiu educat!“, prin modalitățile de lucru care au contribuit la buna integrare socială a copiilor în mediul școlar și în viața comunității și au dus, implicit, la reducerea abandonului școlar, și-a îndeplinit pe deplin obiectivele.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene, accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro

Contact: www.fundatia-adina.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS