Pescuitul reprezintă una dintre cele mai relaxante activităţi, o pasiune care se poate dovedi benefică atât pentru trup, cât şi pentru suflet. Peştele este o sursă bogată de acizi graşi, fosfor, potasiu şi minerale, iar acest lucru este cunoscut şi de cei care s-au întrecut weekendul trecut la concursul de pescuit organizat de Bosch Car Service Ion şi Pirelli România. Organizatorii au ales drept locaţie pentru eveniment Pensiunea Fântânele, din comuna Radovan, situată la doar 25 km de Craiova.
Pensiunea Fântânele este recunoscută pentru liniştea, confortul şi ambianţa deosebit de placută creată cu ajutorul lacului Fântânele, ideal atât pentru pescuitul şalăului, cât şi pentru cel al crapului. La eveniment au luat parte numeroși iubitori ai acestei activităţi recreative, care şi-au confirmat prezenţa până pe 21 iulie. Singurele lucruri de care au avut nevoie pescarii au fost sculele speciale pentru această activitate, iar momeala a fost pusă la dispoziţie de organizatori.
Competiţie strânsă la concursul de pescuit
Conform programului, evenimentul a început devreme, la ora 6.30, când a avut loc primirea concurenţilor. Şi cum nicio activate nu poate avea spor fără să fie servit micul dejun, participanţilor li s-au oferit bucate cu specific românesc. Apoi a început concursul de pescuit. Pornind de la celebra rugăciune a pescarului român „Tatăl nostru, ajută-mă să prind un peşte atât de mare ca să nu mai fiu nevoit să mint“, competiţia s-a dovedit una foarte strânsă. Cei mai norocoşi au fost premiaţi cu medalii şi cupe, în cadrul unei festivităţi la care voia bună a fost principalul ingredient.
Nu a lipsit, desigur, nici masa de prânz, unde s-au servit bunătăţi pregătite la grătar din carne şi peştele proaspăt prins. Totodată, a avut loc şi o prezentare a companiei Pirelli, una dintre cele mai apreciate din Oltenia. Evenimentul s-a dovedit unul de succes, iar organizatorii îşi propun ca în viitor să aducă şi mai multe surprize iubitorilor de pescuit.