3.4 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajDelegații de tineret ai României la ONU, prezenți la Biblioteca „Aman“

Delegații de tineret ai României la ONU, prezenți la Biblioteca „Aman“

Asociaţia Tineretul ONU – filiala Craiova organizează sâm­bătă, 5 noiembrie, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“, de la ora 17.00, seminarul regional de informare cu privire la programul „Delegat de Tineret al României la Naţiunile Unite“, intitulat „Bringing the UN back home“. În cadrul seminarului, cei doi delegați de tineret ai României la ONU, Denisa Bratu și Gabriel Uifălean, vor prezenta perspectivele programului, vor disemina activitatea lor de până acum şi ceea ce au realizat la New York, în cadrul deplasărilor la ONU. Totodată, vor dezbate cu participanții problemele cu care se confruntă, priorităţile pe care le au şi posibilelor soluţii la care pot lua parte. Scopul evenimentului este de a discuta cu tinerii despre oportunitățile de implicare în procesul decizional, pornind de la nivel local şi până la cel național. Evenimentul este deschis şi se adresează tuturor tinerilor interesaţi de diplomaţie şi relaţii internaţionale, cât şi de problemele şi politicile de tineret la nivel naţional şi internaţional.
Activitatea face parte din cadrul calendarului de evenimente al Festivalului UNIFEST Craiova, fiind realizat cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Alexandru și Aristia Aman“, Junior Chamber International Craiova, Erasmus Student Network Craiova, Asociaţia Bloggerilor Olteni, Asociația Allons-y şi Asociaţia pentru Tineri Streets.

CONTACT:
Asociația Tineretul ONU, filiala Craiova
Nicolae Drîmboi, coordonator eveniment
telefon: 0747.099.293
[email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS