2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajPrimăria Mischii şi provocarea fondurilor europene

Primăria Mischii şi provocarea fondurilor europene

Comuna Mischii este unul dintre exemplele de succes din Dolj în ceea ce priveşte modul în care au fost absorbite fondurile europene. După cum spune primarul Gheorghe Popa, aflat în prezent la al treilea mandat, „în fondurile europene cel mai important lucru nu este să obţii finanţarea, ci să duci proiectul la bun sfârşit fără nici o corecţie financiară. Corecţiile financiare apar atunci când controlul constată nereguli în derularea proiectului, mai exact în cheltuirea banilor. Dacă fondurile nu au fost cheltuite transparent, fără nici cea mai mică suspiciune, atunci ei nu sunt achitaţi de către organismele care se ocupă cu acest lucru, iar primăria este nevoită să achite din bugetul propriu. De aceea, sunt mândru să spun că toate proiectele noastre au fost duse la bun sfârşit, fără nici cea mai mică problemă. Este foarte multă muncă şi, dacă nu eşti atent şi nu faci documentaţiile aşa cum trebuie, atunci, la primul control, actele neconforme sunt descoperite şi imediat apar corecţiile financiare. Acest lucru înseamnă automat bani din bugetul comunei, deci din buzunarele oamenilor“. De aceea, faptul că în Mischii s-au realizat lucruri foarte importante, de la reabilitarea căminului cultural la modernizarea drumurilor de exploataţie agricolă, asfaltarea străzilor, dotarea şcolilor şi grădiniţelor cu mobilier sau înfiinţarea unui parc fotovoltaic, fără nici un euro corecţie financiară, este un mare succes.
Mai mult de atât, ele reprezintă premisa pentru viitoarele proiecte. „În primul rând, doresc să finalizez infrastructura, adică să asfaltez toate străzile din comună, până la sfârşitul mandatului. Este vorba despre maximum şase kilometri de uliţe în total, iar asfaltarea lor va însemna un lucru extraordinar pentru locuitori. În al doilea rând, este vorba despre canalizare, alt domeniu important, pentru că face parte din creşterea calităţii vieţii oamenilor din localitate. Tot în aceeaşi direcţie se situează şi finalizarea alimentării cu apă. Trebuie să recunoaştem că vara avem o perioadă în care suntem descoperiţi în acest domeniu, deşi avem cinci puţuri funcţionale. De asemenea, trebuie să rezolvăm şi problema gunoiului menajer. Pentru a rezolva această situaţie, s-a votat în Consiliul Local intrarea în ADI Salubris şi aşteptăm şi finalizarea Masterplanului de Deşeuri de la nivelul judeţului Dolj“, a declarat primarul comunei Mischii.
Sunt doar câteva dintre proiectele pe care primarul Gheorghe Popa le are în plan pentru acest al treilea mandat, în care doreşte să ducă la bun sfârşit ceea ce a început – anume să ofere cetăţenilor condiţii similare celor de la oraş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS