-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajBechetul tinde să devină un oraş european

Bechetul tinde să devină un oraş european

Bechetul tinde să devină un oraş european, din punct de vedere al condiţiilor oferite celor peste 4.500 de locuitori ai urbei doljene de la malul Dunării.

Adrian Glăvan, cel care a preluat destinele oraşului-port în 2016, după alţi patru ani în care a fost viceprimar, spune că infrastructura reprezintă una dintre priorităţile sale.

„Am trecut într-o perioadă scurtă de la comună la oraş şi drumurile nu sunt încă aşa cum ne-am dori. Am mizat şi voi miza însă mereu pe dezvoltare, iar infrastructura este foarte importantă. Sunt convins că în câţiva ani ne vom apropia de ceea ce ne dorim cu toţii: drumuri cu adevărat europene“, susţine edilul.

Lăsând deoparte cele două drumuri naţionale care trec pe aici, am încercat să modernizăm restul de drumuri şi cred că în mare parte am reuşit. Spun asta pentru că, pe lângă cei cinci kilometri de drumuri asfaltate lăsaţi ca zestre, mai avem în lucru în jur de opt kilometri de drum, străzi care vor trece de la pământ la asfalt. Aici suntem cu lucrările undeva la 70-80 la sută ca stadiu de execuţie, a mai precizat primarul Adrian Glăvan.

Stradă din oraşul Bechet aflată în curs de modernizare
Stradă din oraşul Bechet aflată în curs de modernizare
Stradă din oraşul Bechet aflată în curs de modernizare
Stradă din oraşul Bechet aflată în curs de modernizare
Drum asfaltat din Bechet
Drum asfaltat din Bechet

„Este bine să fii mereu pregătit, să fii cu un pas înainte“

Adrian Glăvan este de părere că trebuie să fii mereu pregătit, să ai un proiect gata oricând să obţină finanţare.

Mai avem pregătit un proiect privind modernizarea a 10 km de drum, prin care s-ar face cam toate legăturile către zona centrală. Am demarat procedura de licitaţie, pentru proiectare şi execuţie, dar nu există încă finanţare. Când va apărea vreo sursă de finanţare pe viitor, vom trece la treabă. Este bine să fii mereu pregătit, să fii cu un pas înainte. Deşi am stat bine cu bugetul în ultimii ani, nu pot să nu recunosc că fondurile proprii nu sunt suficiente pentru dezvoltarea pe care ne-am dori-o cu toţii. Banii ne ajung să ne gospodărim, dar trebuie să te zbaţi să faci rost şi de alte fonduri, spune edilul.

La nivel de alei pietonale, mai este în lucru un studiu privind realizarea altor şapte kilometri de trotuare. „Vreau să se plece din zona centrală şi să se ajungă spre periferia oraşului“, explică edilul.

Bechetul are o acoperire de circa 90 la sută pe apă şi canalizare

La capitolul apă şi canalizare, oraşul Bechet stă bine, cu o acoperire de circa 90 la sută, dar este loc de „şi mai bine“, după cum susţine edilul.

Reţea de apă din Bechet
Reţea de apă din Bechet

Adică, toţi locuitorii să beneficieze de canalizare şi de apă potabilă la robinet. „Sunt lucruri care nu mai pot fi considerate un lux, ci o necesitate“, adaugă primarul Adrian Glăvan.

A existat un prim Masterplan de apă şi canal, prin care au fost introduşi circa 20 km de canalizare, şi am mai avut şi noi nişte proiecte prin care am adus un plus acestui oraş. Amintesc aici cei aproape 15 km de canalizare şi partea de reţea de apă potabilă, aproape 30 km. Mai avem şi două Gospodării de Apă, prima cu un rezervor de 200 de metri cubi, cea de-a două, componentă a proiectului cu cei 30 km de reţea de apă, cu două rezervoare a câte 150 de metri cubi. Asta poate asigura o acoperire în totalitate a nevoilor oraşului, mai spune edilul.

Bechetul va beneficia de o investiţie de 10,8 milioane de euro în apă şi canal

În următorii trei ani, Bechetul va beneficia de o investiţie de 10,8 milioane de euro în apă şi canal. Este vorba de megaproiectul european de 445 de milioane de euro privind dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj.

Gospodăria de Apă de la Bechet
Gospodăria de Apă de la Bechet

Cei aproape 11 milioane de euro destinaţi oraşului Bechet vor fi folosiţi pentru o captare nouă de apă din Dunăre, o staţie nouă de tratare a apei, pentru extinderea conductelor de aducţiune – 10,63 km, extinderea reţelei de distribuţie a apei – 2,36 km şi extinderea reţelei de canalizare gravitaţională – 6,82 km. În plus, vor fi realizate şi trei staţii noi de pompare a apei uzate.

Proiectul va acoperi diferenţa de reţea de apă şi canal în tot Bechetul, spune Adrian Glăvan. „În ultima vreme, au început să fie probleme cu apa potabilă. Noul proiect va face ca oraşul Bechet şi localităţile limitrofe să aibă apă potabilă la robinet. Nu va mai dura mult până când fiecare gospodărie din Bechet va fi racordată la sistemul de apă şi canalizare“, a mai spus primarul oraşului Bechet.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS