-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajRelax Ballroom, un salon de evenimente care celebrează natura în stil contemporan

Relax Ballroom, un salon de evenimente care celebrează natura în stil contemporan

Născut din dorința de regăsire a armoniei într-o lume în care goana după timp ne dictează ritmul zilelor, Hotel Relax a adus în Craiova un nou concept: o sală de evenimente care celebrează armonia naturii într-un cadru contemporan, plin de rafinament.


Noua sală de evenimente amenajată în incinta hotelului, Relax Ballroom, a fost gândită în spiritul vremurilor care ne îndeamnă să ne echilibrăm prin liniștea pe care numai recursul la natură poate să ne-o ofere.

„Le propunem oamenilor un decor special pentru evenimentele din viața lor, unul care celebrează natura într-o formă elegantă și discretă. Frunza stilizată, cromatica axată pe verde, conceptul de vegetație sunt inspirația pentru acest spațiu, de la mochetă și până la decorațiuni“, povestește Sara Dragomir, managerul Relax Ballroom. În ton cu tematica, pereții găzduiesc decorațiuni fine, dar sugestive, care încadrează un spațiu ce așteaptă să învie odată cu venirea invitaților. Decorul cu care Relax Ballroom îi întâmpină pe participanți este menit să le insufle acestora prospețime și energie. „Bogăția naturii revigorante și frumusețea florală sunt dozate astfel încât rezultatul final să fie unul în care bunul gust și stilul primează”, explică managerul.

Clienții își pot construi evenimentul în cel mai mic detaliu


În acest decor de poveste, clienții își pot construi evenimentul până în cel mai mic detaliu, bucurându-se de preparatele unui chef bucătar cu experiență și de o ofertă vastă de pachete care pot include și aranjamente florale, dispoziția unui barman experimentat, decorul sălii sau candy bar, prețurile diferind de la meniu la meniu.

„Avem deosebita plăcere de a preda cârma bucătăriei noastre unui chef bucătar de pe meleagurile Capitalei, cu o excepțională pasiune pentru gătit, care a lucrat într-unul dintre cele mai importante restaurante din București“, adaugă Sara Dragomir, încântată, de altfel, că Relax Ballroom a suscitat interes încă din faza de proiect: „Rezervările au început să apară încă de când sala era în plan, într-un număr surprinzător de mare, ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne dea încredere. Îi așteptăm cu porțile deschise pe toți cei care își doresc un eveniment de neuitat, care să îi deconecteze de la stresul zilnic și să le ofere amintiri pentru o viață“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS