0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajStrăzile din Bechet intră în modernizare

Străzile din Bechet intră în modernizare

Străzile din Bechet intră în modernizare. Autorităţile locale şi-au propus să schimbe cât mai mult aspectul oraşului de la malul Dunării, iar infrastructura reprezintă una dintre priorităţile edilului Adrian Glăvan.

„Am mizat şi voi miza mereu pe dezvoltare, iar infrastructura este foarte importantă. Sunt convins că în câţiva ani ne vom apropia de ceea ce ne dorim cu toţii în oraşul nostru: drumuri cu adevărat europene“, susţine primarul Bechetului. De aceea, a şi fost demarat un amplu proiect de modernizare a străzilor din oraş.

În total, 12 kilometri de drumuri vor fi asfaltate, în cadrul unui proiect în valoare de peste patru milioane de euro.

Licitaţia a demarat în vară şi a fost atribuită la sfârşitul lunii trecute.

Este vorba de obiectivul de investiţii „Modernizare străzi urbane în oraşul Bechet“, estimat la valoarea totală de 18.233.670 de lei (fără TVA) şi contractat pentru suma de 18.055.580 de lei, plus TVA.

Aici intră şi partea de proiectare şi de asistenţă tehnică din partea proiectantului.

Ce străzi din Bechet vor fi modernizate

Proiectul în sine presupune modernizarea a zece artere de circulaţie din Bechet şi reabilitarea altor două.

Străzile Drumul Sării, Tudor Arghezi, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncoveanu, Vlad Ţepeş, Rozelor, General Dragalina, Sănătăţii, Ion Averescu şi Oituz vor fi asfaltate.

În acelaşi timp, străzile Nicolae Titulescu şi Vârâţi vor intra în reparaţii capitale.

Strada Nicolae Titulescu din Bechet va avea şi alei pietonale, în cadrul unui proiect în valoare de trei milioane de lei
Strada Nicolae Titulescu din Bechet va avea şi alei pietonale, în cadrul unui proiect în valoare de trei milioane de lei

La final, toate aceste drumuri vor avea un aspect modern, lucru care ar schimba şi faţa oraşului.

Asta pentru că prin modernizarea lor s-ar face cam toate legăturile rutiere cu zona centrală.

Proiectul se află în faza de obţinere a finanţării.

„Totul este pregătit, mai aşteptăm doar finanţarea. Cum va apărea vreo sursă, vom trece la treabă, cum se spune. Este bine să fii pregătit dinainte. Mai ales că banii de la bugetul local nu sunt totdeauna suficienţi pentru dezvoltarea pe care ne-o dorim cu toţii. De aceea trebuie să te zbaţi să faci rost şi de alte fonduri“, afirmă primarul Adrian Glăvan.

Vor fi amenajate şi alei pietonale

În afară de modernizarea străzilor mai sus amintite, autorităţile locale din Bechet sunt aproape gata cu un alt proiect privind drumurile din oraş.

Circa opt kilometri de drumuri au intrat în modernizare, urmând să treacă de la stadiul de pământ la asfalt. Proiectul, în valoare de circa şase milioane de lei, se află la 80 la sută grad de execuţie.

Nici aleile pietonale nu au fost neglijate. Primăria Bechet are în lucru un proiect privind construirea a 10.000 de metri pătraţi de alei şi trotuare. „Vreau să se plece din zona centrală şi să se ajungă până la periferie“, explică edilul-şef al oraşului de la malul Dunării.

Proiectul are o valoare de trei milioane de lei şi prevede lucrări de construcţii alei principale pentru străzile Nicolae Titulescu şi Vârâţi, precum şi realizarea de alei pietonale pentru cele zece străzi incluse în proiectul de modernizare.

Autorităţile locale din Bechet şi-au propus să modernizeze bulevardul Tudor Vladimirescu
Autorităţile locale din Bechet şi-au propus să modernizeze bulevardul Tudor Vladimirescu

În plan la capitolul „modernizare infrastructură rutieră“ au intrat şi bulevardele Tudor Vladimirescu şi Independenţei. Ele au fost prinse într-un proiect, aflat acum în faza de implementare, în urma căruia ambele drumuri vor fi asfaltate.

Grădiniţa nr. 1 – reabilitare de 1,5 milioane de lei

Autorităţile locale nu au uitat nici de clădirea Grădiniţei nr. 1.

Imobilul s-a degradat, iar Primăria Bechet a reuşit să obţină o finanţare de 1,5 milioane de lei de la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) pentru renovarea lui.

Grădiniţa nr. 1 din Bechet va fi reabilitată
Grădiniţa nr. 1 din Bechet va fi reabilitată

„Dacă elevii din Bechet au parte de cele mai bune condiţii de învăţământ, şi preşcolarii merită acelaşi lucru. Am primit de la FDI o finanţare de 1,5 milioane de lei pentru reabilitarea Grădiniţei nr. 1. Aşa că vom transforma această unitate de învăţământ într-una modernă. Vorbim aici de renovarea clădirii, atât la exterior, cât şi la interior, de dotarea ei cu mobilier. În plus, va fi amenajată şi curtea interioară, care se va transformată în părculeţ“, a precizat primarul Adrian Glăvan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS