5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRețeta succesului Happy Mix Grill: Nu folosim produse congelate

Rețeta succesului Happy Mix Grill: Nu folosim produse congelate

Mâncarea de tip fast-food este, într-o măsură mai mare sau mai mică, parte din viața fiecăruia dintre noi.

Într-o societate în care timpul este mai prețios ca niciodată, ne vedem adesea nevoiți să mâncăm ceva rapid, iar soluțiile sunt adesea mâncăruri semipreparate, congelate, care ne afectează, cu timpul, sănătatea.

De aceea, afacerile din domeniu încep să se schimbe și să caute alternative care să răspundă și exigențelor consumatorilor atenți la ceea ce mănâncă.
De aici a pornit ideea Happy Mix Grill, un restaurant cu servire rapidă care și-a propus, de la început, să le ofere clienților exclusiv mâncare proaspătă, necongelată.

Restaurant cu tradiţie

De 10 ani în Slatina, Happy Mix Grill a deschis la începutul acestui an și un restaurant în Craiova, în incinta Electroputere Mall, iar din luna octombrie a introdus în oraș și serviciul de livrare la domiciliu.

Restaurantul are adesea promoții pentru fidelizarea celor care încearcă preparatele Happy și își propune să aibă numai „clienți fericiți“, așa cum transmite și numele afacerii.
„Ne dorim să arătăm că se poate mânca și rapid, și sănătos. Pâinea este zilnic făcută de noi, pe vatră, avem carne proaspătă, 80% sunt produse din carne de pui și 20% din carne de porc.

Avem zilnic o ciorbă bună, ca la mama acasă

Avem zilnic o ciorbă bună, ca la mama acasă, feluri diferite pentru zile diferite. Iar clienții noștri își pot aduce copiii cu încredere să mănânce la Happy Mix Grill, pentru că meniul conceput special pentru cei mici conține pui proaspăt și produse sănătoase, iar sandvișurile sunt și ele o opțiune perfectă.
În plus, pentru că ne dorim copii «happy», cei mici primesc din partea noastră o jucărie, la alegere dintre Roblox, păpușică LOL, Lego sau Brawl Stars“, povestesc cei din echipa Happy Mix Grill.


Meniul Happy Mix Grill este variat și include atât produse crocante precum pulpele sau aripioarele Crispy, cât și sandvișuri sau salate.
Luna aceasta, cei care ajung la restaurant vor primi un card de fidelitate Happy Mix Grill, iar la 5 meniuri servite în restaurant, al șaselea este gratuit! Promoția este valabilă până la data de 31 octombrie.
Puteți fi la curent cu toate noutățile Happy Mix Grill urmărind paginile oficiale de Facebook ale restaurantului: Happy Mix Grill Craiova și Happy Mix Grill and Coffee.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS