0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajLudovic Orban, primul premier desemnat care consultă societatea civilă înainte de învestitură

Ludovic Orban, primul premier desemnat care consultă societatea civilă înainte de învestitură

Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră în politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, înainte de votul de învestitură, cu reprezentanţii Băncii Naţionale, ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri, ai patronatelor şi ai sindicatelor.

Prima vizită pe care a făcut-o Ludovic Orban a fost la Banca Naţională a României, pentru o întrevedere cu guvernatorul Mugur Isărescu. Din declaraţiile părţilor a reieşit că au discutat despre situația economică și evaluările care există la nivelul BNR pe acest subiect.
„PNL a fost într-o comunicare și într-o colaborare constantă cu guvernatorul BNR și, în general, cu echipa de experți de la nivelul Băncii Naționale a României“, a declarat Orban după întrevederea cu Isărescu.

Premierul desemnat are în vedere și o relație strânsă cu mediul academic. Ludovic Orban s-a întâlnit şi a discutat cu președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și cu vicepreședintele instituției, Victor Voicu, despre o posibilă colaborare între viitorul Executiv și Academia Română privind buna guvernare în mai multe domenii-cheie.
„În cadrul acestei întrevederi s-a discutat despre posibilitatea unei colaborări instituționale a viitorului guvern cu Academia Română, un for academic care poate sprijini cu expertiză şi experienţă acţiunea guvernamentală în mai multe domenii-cheie“, a fost mesajul liderului PNL la finalul întâlnirii.

Soluții pentru mediul de afaceri

O atenție deosebită a fost acordată mediului de afaceri. Premierul desemnat s-a întâlnit cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, pentru a evalua împreună situația economică și pentru un schimb de opinii legate de așteptările mediului de afaceri de la viitorul Guvern. Potrivit datelor prezentate de CCIR, deşi sunt peste 650.000 de societăţi cu capital românesc 100%, acestea realizează o cifră de afaceri de 156 miliarde euro, prin comparaţie cu cele circa 35.000 de companii cu capital străin 100% care însumează o cifră de afaceri de 116 miliarde de euro. S-au analizat mai multe posibilităţi de sprijinire a mediului de afaceri şi de sprijinire a capitalului autohton fără o discriminare a companiilor străine.

Premierul desemnat s-a întâlnit și cu reprezentanţii Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, condus de Florin Jianu.
„De asemenea, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii mi-a formulat o propunere la care deja mă gândisem, să am un soi de consiliu consultativ, care să fie format din reprezentanții mediului de afaceri și mediului academic“, a explicat Ludovic Orban.

Investiție în educație

Educația este o altă prioritate a premierului desemnat, care a încercat să identifice soluțiile pe baza discuțiilor cu specialiștii în domeniu. Obiectivul PNL, anunțat de Ludovic Orban, la finalul întâlnirii cu rectoratele: „Să tindem spre alocarea a 6% din PIB (Ministerului Educaţiei – n.r.), că peste noapte nu se poate creşte atât de mult, de la un an la altul. Cu siguranţă, vom creşte sumele pentru educaţie“. În cadrul discuției cu universitățile, premierul desemnat a abordat mai multe subiecte, cum ar fi: „Posibilitatea de a utiliza resursele financiare care le rămân universităţilor – soldurile. Dezvoltarea cercetării la nivelul universităţilor, stabilirea alocărilor în funcţie de un cost diferenţiat per/student, care să fie calculat în funcţie de tipul de universitate.

Premierul desemnat Ludovic Orban s-a întâlnit, de asemenea, cu reprezentanţii societăţii civile şi ai sindicatelor. „Paleta de probleme abordată a fost foarte largă: de la probleme din domeniul fiscal, la probleme din domeniul energiei, și până la probleme legate de mediu, de funcționarea sistemului de asistență socială și probleme legate de educație și sănătate“, a explicat Ludovic Orban.

PNL va asigura transparența actului de guvernare și va respecta legea dialogului social, care presupune obligativitatea unor consultări cu partenerii sociali la nivelul guvernului, dar și la nivelul fiecărui minister care urmează să ia decizii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS