-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajO inimă fără secrete, cu ecografia cardiacă 4D

O inimă fără secrete, cu ecografia cardiacă 4D

Măsurători avansate și cel mai precis diagnostic. Acestea sunt principalele caracteristici ale celei mai performante metode de evaluare a inimii, ecografia cardiacă 4D în timp real, explică specialiștii Centrului Medical Speranța. Ecografia cardiacă 4D folosește tehnici avansate care devansează metoda 3D, oferind posibilitatea unui diagnostic exact și a unor tratamente potrivite.

Identificarea precisă a zonelor afectate ale inimii


Efectuarea acestei investigații ajută la evitarea tratamentelor inutile la pacienții la care nu este nevoie sau, cu ajutorul său, se poate începe mult mai devreme tratamentul specific medicamentos sau intervențional, înainte ca boala să fie deja complet instituită. De exemplu, la pacienții ce suferă de boala cardiacă ischemică, prin ecografia 4D se permite identificarea cu precizie a zonelor afectate din inimă, eventual apariția unora noi. Astfel, se poate ajusta tratamentul în funcție de gravitatea bolii ischemice. Un alt capitol important este urmărirea pacientului cu observarea modificărilor cardiace anatomice și funcționale mult mai precoce și mult mai precis, înainte să se constituie forma severă, moment în care opțiunile terapeutice sunt mai reduse.


În miocardite, cu ajutorul ecografiei 4D se poate pune cu precizie diagnosticul de afectare cardiacă și în formele mai ușoare, nu doar în stadiul avansat al bolii. De asemenea, metoda ajută în urmărirea pacienților cu tratament oncologic ce suferă afectare cardiacă din cauza chimioterapiei, care, netratată la timp, ar avea efecte permanente ireversibile.

Metodă bazată pe inteligența artificială


Ecografia 4D disponibilă în cadrul centrului Speranța este bazată pe inteligența artificială și este cel mai avansat echipament din România pentru efectuarea unei ecocardiografii. „Suntem ajutaţi de aparatură dotată cu tehnologia inteligenţei artificiale care permite selectarea imaginilor optime automat și astfel creşte acuratețea examinării. Ecografia cardiacă 4D este o investigaţie de mare precizie încă din stadiul subclinic, înainte de a apărea efectele deja pronunţate ale bolii”, menționează Dr. Radu Popa, medic cardiolog în cadrul clinicii Speranța.

În plus, ecografia nu prezintă niciun risc de iradiere pentru pacient. „Diagnosticele exacte și tratamentele corecte sunt o prioritate pentru noi“, transmite dr. Radu Popa.

Centrul Medical Speranța se află în Craiova, pe str. Înfrățirii nr. 16.
Programările se fac la numărul de telefon 0771.493.887.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS