0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPriorităţile Primăriei Ghindeni pentru 2020

Priorităţile Primăriei Ghindeni pentru 2020

Primăria Ghindeni speră ca în anul 2020 să termine betonarea în toată comuna şi să înceapă lucrările la un cămin cultural construit de la zero. Planurile de investiţii sunt multe, iar administraţia speră să obţină fondurile necesare pentru a concretiza cât mai multe dintre ele.

Se termină betonarea a cinci kilometri

Primarul comunei Ghindeni, Florentin Rădulescu, anunţă că în curând se vor încheia lucrările de betonare a cinci kilometri de drum, cu bani obţinuţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II.

Tot prin PNDL II, edilul anunţă că s-a implementat proiectul pentru iluminatul public la nivelul întregii comune, dar şi extinderea reţelei de apă peste tot în Ghindeni.

„Fondurile obţinute prin PNDL ne-au ajutat enorm“, menţionează primarul Rădulescu.
Administraţia locală are şi un proiect depus pe FDI pentru betonarea a încă 9 kilometri de străzi. „Sperăm să obţinem finanţarea pentru acest proiect, pentru că am putea termina betonarea în toată comuna anul viitor dacă primim aceşti bani”, precizează edilul din Ghindeni.

PUG nou al comunei

O veste bună este şi refacerea Planului Urbanistic General (PUG). Acesta era expirat din 2017. „Am câştigat 100.000 lei pentru a-l reface, bani de la minister. În proporţie de 30% e deja realizat. Se lucrează în prezent la el“, spune Florentin Rădulescu.

În privinţa achiziţiilor, primarul spune că s-a achiziţionat, la început de mandat, un buldoexcavator, iar în perioada următoare va achiziţiona şi un greder prin GAL (Grupul de Acţiune Locală). Echipamentele vor fi de mare ajutor pentru intervenţii diverse în comună.

Obiective importante: Gaze şi canalizare

Printre cele mai importante obiective ale comunei se numără reţeaua de gaze naturale şi cea de canalizare. Primăria are studiul de fezabilitate gata pentru gaze şi spune că aşteaptă proiectul. Investiţia ar urma să se realizeze prin fonduri europene.

În privinţa canalizării, stadiul execuţiei este de 10%, iar administraţia trebuie să vadă ce se întâmplă cu proiectul. „Mai avem de făcut nişte expertize tehnice şi o expertiză contabilă. Apoi, vom decide dacă e nevoie să refacem tot proiectul iniţial ori continuăm cu acesta, care este făcut în 2008. Din păcate, a fost blocat în 2009, iar multe date nu mai sunt actualizate, proiectul nu mai corespunde cerinţelor prezente“. Şi această investiţie ar urma să fie realizată tot cu fonduri europene.

„Pentru noi e important să facem aceste proiecte: betonarea, gazele, canalizarea. Sunt priorităţile noastre. Trebuie să vedem ce fonduri mai obţinem şi de la guvern. Nu avem bugete mari. Tot ce putem face este prin proiecte“, menţionează edilul comunei Ghindeni.

Cămin cultural de peste 700 mp

Anul viitor, primăria va începe şi construcţia unui cămin cultural pe o suprafaţă de 787 mp. Proiectul va fi realizat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). „Este o construcţie nouă, de la zero, cu etaj, cu dotări. Din primăvară sperăm să îl începem, mai este un singur studiu de făcut, apoi ne putem apuca de treabă. Va fi o construcţie rustică, cu 180 de locuri pe scaune, o să fie ceva frumos“, spune Florentin Rădulescu.

Edilul priveşte cu optimism spre noul an şi speră că acesta va veni cu finanţări pentru proiectele comunei.

În prag de 2020, primarul Florentin Rădulescu, împreună cu Consiliul Local, le transmite cetăţenilor din comuna Ghindeni şi o urare de sărbători: „Le dorim localnicilor să aibă parte de un Crăciun liniştit şi bogat, alături de familie, să se bucure împreună de aceste clipe speciale şi să aibă parte de un An Nou aşa cum şi-l doresc. Şi, cel mai important, să fie sănătoşi!“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS