O clădire emblematică pentru întreaga regiune a Olteniei este Casa Băniei. Cine vizitează acest edificiu istoric și cultural are ocazia să pășească în lumea tradițiilor populare, prin intermediul expozițiilor tematice deschise aici.
Casa Băniei este cea mai veche construcție civilă din Craiova, fiind ridicată în anul 1699 la iniţiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu pe locul unui edificiu mai vechi din secolul al XV-lea, care aparţinuse inițial marii familii de boieri Craioveşti.
Casa Băniei se află situată în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Catedralei Mitropolitane Sfântul Dumitru, deoarece aici se afla inima administrativă și comercială a orașului în acele vremuri. Relatări istorice arată că aici se aduna Divanul Craiovei, iar în timpul ocupației austriece, în perioada 1718 — 1739, clădirea devine sediul administrației străine, care o fortifică pentru apărare.
În 1750, clădirea este cedată de domnitorul Grigore Ghica către Episcopia Râmnicului. Începând cu anul 1850, clădirea devine sediu pentru diverse instituții ale orașului: Tribunalul Craiovei, Liceul Frații Buzești, Seminarul local, Arhivele Statului. Din anul 1933, clădirea va adăposti Muzeul Olteniei până în 1948, când trece în folosința Mitropoliei Olteniei.
Din anul 1966, vechiul monument de arhitectură brâncovenească găzduiește Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, având un patrimoniu inestimabil care în prezent cuprinde peste 9.000 de piese grupate pe colecţii de artă populară, fie că vorbim de unelte tradiționale țărănești, instrumente muzicale tradiționale, ceramică, lemn sculptat, țesături și covoare, pielărie, costume și haine populare, ouă încondeiate, icoane și obiecte religioase de cult. Toate aceste lucruri minunate, imposibil de văzut și admirat în altă parte, ne poartă într-o călătorie prin sufletul Olteniei.