0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputat Ion CUPĂ (PMP): UN MEDIU MAI CURAT, SĂNĂTATE PROTEJATĂ!

Deputat Ion CUPĂ (PMP): UN MEDIU MAI CURAT, SĂNĂTATE PROTEJATĂ!

Dezvoltarea unei culturi ecologice, a tranziției verzi înseamnă în primul rând protejarea sănătății publice. In pofida zbaterilor politice la ordinea zilei, în România se fac pași importanți în această direcție. Ca președinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților sunt preocupat să creăm condiții legislative pentru acces la resurse care să îmbunătățească starea mediului din țara noastră.

PMP a insistat în guvern pentru dezvoltarea unor programe naționale de finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu a tranziției verzi la nivelul familiilor si comunitătilor din România.

Astfel, prin programul „Casa eficientă energetic” sunt alocate 429 de milioane de lei. Oamenii îşi vor putea cumpăra într-un cuantum de până la 15.000 de euro tot ce le este necesar pentru anveloparea energetică a locuinţei, adică geamuri termopane, centrale pe peleţi, leduri, panouri fotovoltaice, panouri solare. Ghidurile de finanţare se vor da publicităţii în curând, principiul de alocare fiind „primul venit, primul servit”!

De acest program vor putea beneficia şi instituţiile publice, acestea dispunând de un buget separat în valoare de 384 milioane de lei. Astfel, şcoli, grădiniţe, unităţi sanitare, alte clădiri publice cu relevanţă socială mare(inclusiv din judetele Olteniei) vor putea beneficia de acest program.

Un alt program „Iluminatul ecologic public stradal cu telegestiune” este dedicat autorităţilor locale, fiind disponibile aproape 80 de milioane de euro prin care se pot înlocui becurile de iluminat public de pe străzi cu leduri. Ceea ce va genera pe lângă un mediu mai curat şi o economie la facturi de până la 80%. Pentru oraşele reşedinţă de judeţ se vor aloca, pentru fiecare, până la 1,5 milioane de euro.

 Alte programe de finanțare vizeaza împăduriri, staţii de reciclare, staţii de încărcare pentru maşini electrice, creșterea calității mediului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, protecția resurselor de apă, conservarea biodiversitatii si administrarea ariilorprotejate.
 

Să mergem repede pe acest drum înseamnă să fim între națiunile cu acces la un viitor care sună bine!

(ID – 15321)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS