0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIntervenții majore în infrastructura rutieră. Străzi și parcări, modernizate de Primăria Craiova, în valoare de peste 200 de milioane de lei

Intervenții majore în infrastructura rutieră. Străzi și parcări, modernizate de Primăria Craiova, în valoare de peste 200 de milioane de lei

Craiovenii au beneficiat, în ultimii ani, de intervenții majore în domeniul infrastructurii rutiere. Printr-un acord-cadru de modernizare străzi, nu mai puțin de trei pachete de asfaltare a străzilor de piatră și pământ sunt în lucru: unul ce însumează 87 de străzi, altul de nouă străzi și un alt pachet de 107 străzi. Dintre cele 87 de străzi, anul trecut au fost deja finalizate 25.

„Am luat decizia să nu ne mai axăm foarte mult pe zona de plombări și să mergem pe lucrări ample, de asfaltare, astfel încât să nu mai peticim an de an orașul. Astfel, în ultima perioadă, au putut fi văzute șantiere prin toate cartierele orașului. Important este că am atacat, în acești ani, mai ales străzile care nu văzuseră asfalt niciodată, și nici trotuare, iar accesul era foarte anevoios pentru craiovenii care locuiau în aceste zone“, a declarat primarul Mihail Genoiu.

35 de străzi prevăzute a fi asfaltate în 2020

Pentru anul 2020 sunt prevăzute pentru asfaltare 35 străzi, iar în această perioadă este demarată deja documentația pentru un nou pachet de 107 străzi, licitația pentru efectuarea Documentelor de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) fiind în derulare. Investițiile în străzi fiind o prioritate pentru administrația locală, și alocarea bugetară pentru lucrările de modernizare a străzilor reprezintă o parte însemnată din bugetul pe anul 2020.

Programul din ultimii ani de reparații și de asfaltări a străzilor de pământ sau piatră însumează peste un milion de metri pătrați în Craiova. Primăria a investit, în perioada 2016-2020, peste 200 milioane de lei în modernizarea străzilor. De intervenții (fie că vorbim de investiții sau reparații) în domeniul infrastructurii rutiere (străzi și parcări) beneficiază craioveni din mai multe cartiere: Bariera Vâlcii, Romanești, Veterani, Catargiu, Brestei, Nisipuri – Dorobănția, Craiovița, Izvorul Rece, Brazdă, Valea Roșie, cartierul 1 Mai, Severinului, George Enescu, Rovine, Lăpuș, Sărari și centru.

Strada Carpenului, transformată într-un adevărat bulevard

Una dintre cele mai importante lucrări realizate în această perioadă se referă însă la modernizarea străzii Carpenului, un loc insalubru ce se umpluse de gunoaie și vegetație spontană și care a fost transformat într-un adevărat bulevard.

„Am realizat primul bulevard al Craiovei din istoria modernă pe o lungime de 1,7 km, cu rețea de canalizare pluvială separată, dar și cu spații verzi în lateralele părții carosabile. Iar planurile referitoare la această zonă nu se opresc aici. Vom continua cu acest bulevard și pe canalul Mălinului până în Bariera Vâlcii, iar în sensul celălalt, bulevardul va ajunge până în Calea București, zona Hanul Doctorului. Astfel, o nouă arteră principală va traversa municipiul Craiova de la Est la Nord și va funcționa ca o nouă centură. În perspectiva amplasării Spitalului Regional în zona de nord a Craiovei și, având în vedere conexiunea cu drumul expres Craiova – Pitești, o nouă arteră principală care să descongestioneze traficul este absolut necesară. Documentația D.A.L.I. a fost depusă de către proiectant. Urmează să licităm proiectarea și execuția în decursul acestui an“, a punctat primarul Mihail Genoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS