0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Dolj a obţinut fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi

CJ Dolj a obţinut fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi

Policlinica pentru Sportivi din Craiova va fi reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj. Contractul de finanţare cu o valoare totală de peste 550.000 de euro a fost semnat, ieri, de către președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, şi de Marilena Bogheanu, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia.

Proiectul vizează creșterea eficienței energetice a Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi situat pe strada Aleea Voinicului, clădire aflată în patrimoniul Consiliului Judeţean. Policlinica oferă servicii medicale pentru sportivi din şapte județe – Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Teleorman, iar transformarea ei într-una modernă devenise o necesitate.

„Suntem în faza în care semnăm documentele de finanțare pentru un nou proiect european. Un proiect prin care ne dorim să abordăm unul dintre obiectivele aflate în patrimoniul Consiliului Județean – ambulatoriul pentru sportivi. Este o instituție în care ajung sportivi din şapte județe, pentru a primi viza de sănătate. Policlinica funcționează într-o clădire veche și am găsit, ca și în alte cazuri, soluția fericită pentru a o reface prin intermediul fondurilor europene.

Ne propunem ca, odată finalizat acest demers, să identificăm resursele financiare necesare, fie din fonduri nerambursabile, fie din bugetul județului, în vederea dotării ambulatoriului cu echipamentele de care este nevoie pentru a-și desfășura activitatea în cele mai bune condiții. Ne dorim cu adevărat să rezulte o clădire foarte modernă, mai ales că aici ajung și sportivi din alte state, care activează la cluburi fie de fotbal, fie de handbal sau de baschet din toate cele şapte județe. Este, practic, o carte de vizită pentru România“, a afirmat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi. Jumătate din sumă este asigurată din bugetul judeţului Dolj

Proiectul „Creșterea eficienței energetice, a rezistenței și a stabilității clădirii publice situate în str. Aleea Voinicului, nr. 14, Orașul Craiova, Județul Dolj“, care vizează reabilitarea Ambulatoriului de Specialitate pentru Sportivi, are o valoare totală de 2.757.067,6 lei, inclusiv TVA, şi este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. Jumătate din aceşti bani, adică aproximativ 1,4 milioane de lei, sunt asiguraţi însă din bugetul judeţului Dolj.

„Trebuie să se cunoască faptul că participarea noastră financiară la acest proiect este de 50 la sută. Ne bucurăm însă pentru orice sumă pe care o putem obține din fonduri europene, întrucât ea vine să completeze bugetul pentru investiții de care dispune Consiliul Judeţean. Dacă ne uităm puțin în urmă, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, în 2007, putem vorbi și de renașterea județului Dolj, pentru că de aici ne-au venit cei mai mulți bani. Consiliul Județean și-a făcut o strategie din a aborda orice program cu finanțare nerambursabilă în care este eligibil“, a mai spus Ion Prioteasa.

Fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi. Reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi din Craiova va fi făcută printr-un proiect cu fonduri europene implementat de CJ Dolj
Reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi din Craiova va fi făcută printr-un proiect cu fonduri europene implementat de CJ Dolj

Doar prin intermediul POR 2014 – 2020, CJ Dolj a obţinut finanţări în valoare totală de 93 de milioane de euro, sume nerambursabile. În total, în actualul exercițiu financiar, Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare nerambursabilă, fie prin programe ale Uniunii Europene, fie de la bugetul de stat, pentru un număr total de 22 de proiecte, cu o valoare cumulată de peste 190 de milioane de euro.

Fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi. Cosmin Vasile: Acesta este doar unul dintre proiectele axate pe creșterea eficienței energetice

La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidențiat faptul că noul proiect se înscrie într-o serie de investiții pe care Consiliul Județean Dolj le derulează, cu fonduri europene, pentru refacerea unor clădiri publice.

„Imobilul în care funcționează ambulatoriul pentru sportivi avea nevoie de reabilitare. Intervențiile care se vor realiza aici sunt menite să creeze condiții de lucru mai bune pentru angajați, dar și să aducă acest obiectiv într-o clasă superioară de eficiență energetică. Vor fi refăcute fațadele, termoizolația, precum și tot ceea ce înseamnă instalații electrice și termice, urmând să fie montate sisteme de alimentare cu energie electrică și de încălzire bazate pe utilizarea panourilor solare. Este un demers în valoare totală de 2,7 milioane de lei, jumătate din sumă fiind asigurată din surse europene, iar restul din bugetul Consiliului Județean“, a declarat Cosmin Vasile.

Fonduri europene pentru reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi. Reabilitarea Policlinicii pentru Sportivi din Craiova va fi făcută printr-un proiect cu fonduri europene implementat de CJ Dolj
Policlinica pentru Sportivi din Craiova va fi reabilitată cu fonduri europene

„Acesta este doar unul dintre proiectele axate pe creșterea eficienței energetice la clădirile publice pe care noi le-am abordat în acest exercițiu financiar. Spre exemplu, avem în desfășurare licitația pentru imobilul în care funcționează Clinica de Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență și am depus cererea de finanțare pentru o investiție similară la Liceul Tehnologic Special «Beethoven»“, a mai precizat vicepreședintele Consiliului Județean Dolj.

CJ Dolj, campion la fonduri europene pentru modernizarea drumurilor

Consiliul Județean Dolj a excelat la atragerea de fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii rutiere. La acest capitol, instituţia a înregistrat o depășire cu 200% a sumei alocate inițial prin POR 2014-2020, după cum a precizat Marilena Bogheanu. Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia a făcut, de altfel, o scurtă radiografie a fondurilor europene atrase în regiune prin intermediul POR 2014 – 2020.

„La nivelul regiunii Sud-Vest Oltenia au fost depuse și semnate 701 contracte de finanțare, în valoare totală de 1,68 miliarde de euro. În această sumă intră însă și finanțarea pentru Spitalul Regional Craiova, care a fost semnată în actualul exercițiu financiar. În județul Dolj au fost depuse 222 de proiecte, prin care s-a solicitat o finanțare europeană nerambursabilă de circa 326 milioane de euro“, a spus Marilena Bogheanu.

„Consiliul Județean Dolj a depus, în actualul exercițiu financiar, nouă aplicații de finanțare, în valoare totală de 93 de milioane de euro, sume nerambursabile. Au fost vizate trei domenii majore: reabilitări de drumuri județene, eficiență energetică și monumente istorice. La reabilitările de drumuri judeţene, CJ Dolj a depăşit cu 200% suma alocată inițial prin POR 2014-2020“, a adăugat Marilena Bogheanu. Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a mai menţionat că diriguitorii CJ insistă foarte mult pentru un proiect de reabilitare a Palatului Administrativ, pentru care „urmează a fi realizată o expertizare a structurii de rezistență, pentru a vedea dacă este nevoie de consolidare“.

Proiectele CJ Dolj implementate în cadrul POR 2014 – 2020

Pe lângă proiectul semnat ieri, celelalte opt demersuri pe care Consiliul Județean Dolj le implementează deja prin intermediul POR 2014 – 2020 urmăresc modernizarea drumului județean 552 Craiova – Cetate și a DJ 561A Giurgița – Plenița – limita cu județul Mehedinți (două proiecte distincte, unul pentru fiecare tronson al drumului), modernizarea și extinderea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova, reabilitarea termică a imobilului Clinicii de Oncologie din cadrul SJU, restaurarea culelor din comunele Brabova și Cernătești și crearea Muzeului Cărții și Exilului Românesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS