-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriLucian Săuleanu: Măsuri concrete pentru o administraţie locală profesionistă

Lucian Săuleanu: Măsuri concrete pentru o administraţie locală profesionistă

Alianța USR PLUS vine cu măsuri concrete, care pot fi realizate foarte ușor dacă doar există voință. Craiovenii nu merită minciuni și promisiuni electorale.

Noi credem că toți craiovenii au nevoie de lucruri mărunte, să se rezolve acele aspecte de care se lovesc zi de zi. De aceea propunem, în primul rând, o funcționare normală a serviciilor primăriei. Cum va fi posibil acest lucru? Printr-o administrație responsabilă, transparentă, modernă și adaptată nevoilor craiovenilor.

Cum va arăta administrația USR PLUS? O administrație locală profesionistă și curată. Avem un plan de reformă bazat pe trei piloni:

  1. Aplicarea politicii „Fără penali” în administrația locală: nu vom promova în organele administrației publice locale oameni cu probleme penale.
  2. Profesionalism și competență înainte de toate: criterii clare, aplicate hotărât și transparent în procesul de angajare în administrație. Evaluarea periodică a performanței personalului și a satisfacției cetățenilor.
  3. Transparență 100% în cheltuirea banilor publici: vom publica în mod deschis și simplu de înțeles toate cheltuielile pe care le face primăria și vom încuraja participarea cetățenilor la constituirea bugetului localității. Vrem ca oamenii să poată decide cum sunt alocați banii lor pentru dezvoltarea Craiovei.

Bugetare bazată pe performanţă

De asemenea, ne propunem introducerea în administrație a principiului de bugetare bazată pe performanță. În acest fel se va îmbunătăți radical claritatea alocărilor financiare.
Spre deosebire de bugetul actual, care este foarte opac și nu poate fi înțeles decât de specialiști, bugetul pe bază de performanță este simplu, structurat pe programe care au obiective bine stabilite, rezultate măsurabile și alocări financiare clare. Astfel, craiovenii pot vedea foarte ușor pentru un program ce obiective sunt asumate, ce resurse sunt alocate și, la final, care au fost rezultatele obținute.
Vor putea înțelege cum se cheltuie banii lor, în folosul lor, și vor putea participa activ la planificarea și monitorizarea bugetului Craiovei.

Timpul și confortul craiovenilor vor fi prioritare pentru viitoarea administrație USR PLUS

Ca primar al Craiovei, voi implementa o administrație digitalizată la care contribuabilii să aibă mereu acces, de oriunde s-ar afla, pentru a-și rezolva situațiile și pentru a fi mereu la curent cu modul de cheltuire al banului public.

Concret, îmi propun:

  • Crearea unei aplicații pentru informații despre proceduri administrative, solicitările în curs ale cetățeanului, reclamații și sesizări privind relația cu funcționarii publici angajați ai administrației locale;
  • Reconstruirea site-ului oficial al Primăriei, astfel încât să fie predictibil, ușor de utilizat și să conțină toate informațiile de interes public;
  • Cooperarea activă dintre administrație și craioveni, în sensul garantării accesul în timp real la informații de calitate și transparență a cheltuirii banului public și implicării acestora în mod direct în procesul decizional;
  • Promovarea e-administrației și a e-guvernării, pentru a transparentiza instituțiile, pentru a ușura comunicarea cu cetățenii și dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale și sociale locale, precum și pentru a diminua birocrația și costurile diferitelor proceduri administrative.

Mai puțină politică, mai multă administrație!

Lucian Săuleanu – candidat al Alianţei USR PLUS la Primăria Craiova

Program local de guvernare USR PLUS

Planul USR PLUS pentru alegerile locale

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS