5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeDouă angajamente USR PLUS pentru viitor: infrastructură și programe pentru mediu

Două angajamente USR PLUS pentru viitor: infrastructură și programe pentru mediu

Și infrastructură, dar și natură. Este viziunea prin care USR PLUS armonizează programele de dezvoltare cu siguranța unui mediu protejat. Viitorul înseamnă și autostrăzi, dar și păduri. Înseamnă dezvoltare, dar cu respectarea legilor naturii și asigurarea unui orizont sănătos celorlalte generații care vor veni.

Autostrăzi pe bune, nu pe hârtie

Alianța USR PLUS propune o nouă abordare în implementarea marilor proiecte de infrastructură. Cu finanțare adecvată, un calcul realist al costurilor, restructurarea companiei naționale de autostrăzi, angajarea de profesioniști și stabilirea unor priorități clare. Detalii despre finanțarea proiectelor de infrastructură se găsesc în programul de guvernare al formațiunii.

„Media de kilometri de autostrada construiți după Revoluție este de 24 km/an. Iar în ultimii 5 ani, media este de 28 km/an. Închipuiți-vă că aceasta este viteza cu care România circulă pe drumul dezvoltării. Și mai imaginați-vă cum trec, rând pe rând, în mare viteză, o mulțime de alte țări europene pe lângă noi, lăsându-ne tot mai în spate”, spune sociologul Silviu Bratu, candidat USR PLUS la Senatul României.

Denis Fota, economist, candidat la Camera Deputaților, insistă pe conectarea provinciilor istorice, pe principiul „Nimeni nu e lăsat în urmă”: „Oltenia a ajuns Moldova din urmă în privința subdezvoltării, iar lipsa autostrăzilor din regiunea noastră este principalul motiv. Abia în ceasul al doisprezecelea a început să se întrevadă, în sfârșit, mult așteptatul pas înainte cu autostrada devenită drum expres Craiova-Pitești. Avem nevoie și de o autostradă care să lege Oltenia de Banat”.

Soluții pentru groapa de gunoi a Craiovei, prioritate pentru candidații USR PLUS Dolj

Concomitent cu proiectele de infrastructură, Alianța USR PLUS propune o serie de măsuri în domeniul mediului pentru a asigura cetățenilor și mediului înconjurător grija de care au nevoie.

Printre acestea, se numără și depozitele de gunoi conforme, iar pentru candidații din Dolj, soluții pentru groapa de gunoi de la Mofleni.

„Este un obiectiv pentru noi să găsim soluții imediate, precum o perdea forestieră care să diminueze mirosul neplăcut, dar și soluții pe termen lung pentru mutarea gropii. Depozitul de la Mofleni este amplasat la numai 100 m de Jiu și la mai puțin de 400 m de pârâul Tejac. La această dată există un proiect privind construirea celulelor 7-10 pe o suprafață de 256136 mp. APM Dolj admite că proiectul poate avea: „impact potenţial semnificativ în zona proiectului şi în zonele adiacente”, semnalează Cristian Daniel Clenciu, antreprenor candidat la Senat.

Fără gunoaie în natură

USR PLUS vizează politici consolidate de mediu. De la colectare separată și educație în domeniul mediului, la implementarea sistemului de tarifare diferențiată a salubrității: plătești cât arunci. „Dezvoltarea trebuie să fie armonizată cu politicile de mediu, cu grijă pentru viitorul generațiilor viitoare”, transmite Daniela Matei, licențiată în științe administrative, care candidează din partea USR PLUS la Senat.

România se confruntă cu o problemă majoră de abandon a deşeurilor municipale pe spaţii publice, de unde acestea ajung în sol sau în cursuri de apă. După estimări din 2009-2010, aproximativ 42% din deşeurile municipale abandonate erau ambalaje de băuturi din plastic, sticlă şi metal. De aceea, adaugă Daniela Matei, USR PLUS insistă pe introducerea unui sistem de garanţie-returnare, care se bazează pe returnarea voluntară a ambalajelor, garantată de un stimulent financiar.

Iar un alt proiect major de mediu al USR PLUS vizează împădurirea României și înființarea DNA-ului pădurilor, pentru a combate marea problemă a defrișărilor ilegale.

Programul de guvernare USR PLUS este disponibil aici: https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare

Comandat de Partidul Uniunea Salvati Romania. Executat de Media Sud Europa SA – portal www.gds.ro. CUI Mandatar Financiar: 11200021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS