3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024

INVESTIM PENTRU DEZVOLTARE

Societatea AGRO CULCEA 2014 SRL, cu sediul în localitatea Tia Mare, sat Doanca, județul Olt, România, a implementat în perioada 12.06.2019 – 28.02.2021, la punctul de lucru din Orașul Corabia, Strada Caracal, nr.1, Județul Olt, proiectul “INVESTIM PENTRU DEZVOLTARE”, cod SMIS 132544 în cadrul Programului Operaţional Regional (POR 2014-2020), Axa prioritara 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.

Proiectul are o valoare totală de 1.444.963,33 lei, finanţarea nerambursabilă aprobată este 945.540,29 lei din care valoarea contribuției din FEDR este 803.709,25 lei și valoarea contribuției din bugetul național este 141.831,04 lei. Finanţarea va fi asigurată prin Programul Operaţional Regional din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, în baza contractului de finanţare încheiat cu “Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației” în calitate de Autoritate de Management, prin “Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia” în calitate de Organism Intermediar. Obiectivul general al proiectului: Consolidarea poziției pe piață a întreprinderii într-un domeniu competitiv, prin investiții în echipamente pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă.

Obiectivele specifice ale proiectului, respectiv Crearea unei baze tehnice pentru diversificarea produselor oferite prin investiții în 3 active fixe de ultima generație cu performanțe ridicate de lucru și Crearea a 5 noi locuri de munca, din care unul pentru o persoana dintr-o categorie defavorizata si menținerea acestora și a locurilor de muncă existente la 31.12.2018 (1 angajat) timp de 3 ani de la data estimata pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului au fost realizate.

Rezultatele proiectului:

  1. 3 active fixe de ultima generație cu performanțe ridicate de lucru
  2. 5 noi locuri de muncă, din care unul pentru o persoană dintr-o categorie defavorizată
    Impactul proiectului: Cele 5 noi locuri de muncă create, dintre care unul este ocupat de o persoană din categoria persoanelor
    defavorizate contribuie la creșterea veniturilor bugetare și la un standard de viață mai bun.
    Proiectul de investiţii a fost implementat la punctul de lucru din Orașul Corabia, Strada Carcal, nr.1, Județul Olt.

Date de contact:
CRISTUINEA Aurelian, administrator – reprezentant legal
Tel. 0749149743, E-mail: [email protected]

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS