Bugetul Municipiului Craiova vine la pachet cu noi dezamăgiri. În continuare, risipa din banii publici continuă să fie principala preocupare a majorității Consiliului Local Craiova. Numai 12,9% din bugetul local se duce către investiții în anul 2022, în timp ce restul de 87,1% e cheltuit pe eternele nevoi ale salariaților instituției și ale clientelei de partid.
Cât despre fondurile europene, aici găsim, ca și în anii trecuți, obiective irealizabile. Bugetul pe anul 2022 prevede absorbția a aproximativ 300 de milioane din fonduri externe, însă experiența anilor trecuți ne demonstrează că aceste ținte nu se pot realiza. Nu trebuie să ne uităm mai departe de anul 2021 pentru a constata că doar 15% dintre banii alocați s-au folosit pentru investiții.
Deși USR Craiova a avut mai multe propuneri pentru bugetul local 2022, în ședința Consiliului Local au fost adoptate doar o parte dintre ele.
Am luat în calcul toate categoriile populației orașului și întreaga paletă de nevoi ale acesteia la nivel local. Astfel, avem aprobate proiecte privind achiziția de automate pentru plata taxelor și impozitelor locale și amplasarea lor în sediile Direcției Impozite și Taxe Locale Craiova, realizarea unui “centru de respiro” pentru persoanele cu dizabilități, iluminarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni, modernizarea locurilor de joacă, dar și montarea în preajma liceelor a unor
rastele pentru biciclete și trotinete. Insistăm, de asemenea, și asupra extinderii pe mai multe străzi a proiectului “Semafoare prim vehicul”, implementat în anul 2021 la solicitarea consilierilor USR Craiova.
Pe de altă parte, “Școala după școală”, “Termoficare de la soare”, „Vinerea verde”, toate aceste proiecte vor beneficia de finanțare în cadrul rectificării bugetare din vară, fiind necesară o analiză detaliată privind soluțiile tehnice ce urmează a fi implementate.
Mai mult, la solicitarea USR Craiova, se va extinde rețeaua existentă de piste de biciclete din Craiova (cu cel puțin 5 km), această investiție realizându-se prin acordul-cadru de întreținere a drumurilor.
Pregătim, de asemenea, un proiect de mare amploare, care a trezit deja interesul publicului din întreaga țară, privitor la transformarea primei Staţii de Pompare a Apei din Craiova într-un Muzeu Industrial.
Ne dorim ca fiecare dintre aceste proiecte să se concretizeze, pentru că ele aduc o îmbunătățire considerabilă și reală în viața craiovenilor.