4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăAdvertorialeReușita PSD: structuri medicale vitale pentru întreaga regiune

Reușita PSD: structuri medicale vitale pentru întreaga regiune

Proiectele derulate în domeniul sanitar de Consiliul Județean (CJ), condus de Cosmin Vasile, s-au concretizat în crearea și operaționalizarea unor obiective esențiale nu doar pentru Dolj, ci pentru toată Oltenia. Investiții în medicina de urgență, în chirurgia cardiovasculară, în oncologie, dar și în serviciile oferite în ambulatoriu au fost pilonii centrali ai strategiei pentru sănătate.

Unitatea de Primiri Urgențe, cea mai solicitată structură din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, a fost modernizată și extinsă cu 2 noi corpuri de clădire.

„SCJU Craiova s-a aliniat astfel marilor spitale europene, având o unitate care permite asigurarea serviciilor medicale de urgență în condiții excepționale. În urma demersului, a cărui valoare depășește 20 de milioane de lei, din fonduri europene, suprafața destinată activității UPU a crescut de peste 4 ori, la aproape 3.700 de metri pătrați“, a declarat Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj și candidatul PSD pentru un nou mandat la conducerea administrației județene. Extinderea UPU a permis alocarea unor spații dedicate unei structuri care reprezenta o necesitate stringentă pentru întreaga regiune: Unitatea Funcțională de Arși.

Premieră în chirurgia cardiovasculară

Consiliul Județean Dolj a asigurat, de asemenea, dotarea completă a celor 2 săli de operație din cadrul unei alte structuri unice la nivelul regiunii, pe care a construit-o în Craiova: Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară. Se deschidea astfel o nouă etapă în funcționarea acestei structuri medicale esențiale pentru Oltenia și, câteva luni mai târziu, în decembrie 2022, avea loc cu succes prima operație pe cord deschis realizată la Craiova. De la inaugurarea noii clădiri, special destinate, în Clinica de Cardiologie s-au efectuat peste 10.000 de proceduri intervenționale, dintre care aproximativ 2.400 doar în decursul anului trecut.

O altă structură de importanță regională care a beneficiat de investiții semnificative în mandatul actual al președintelui CJ, Cosmin Vasile, este Ambulatoriul de specialitate pentru sportivi, din Craiova, o unitate ale cărei servicii acoperă 7 județe: Dolj, Gorj, Olt, Mehedinți, Vâlcea, Argeș și Teleorman. Lucrările au inclus renovarea și termoizolarea clădirii, dar și montarea unor sisteme de climatizare, de încălzire a apei și de iluminat cu eficiență energetică ridicată, fiind derulate cu fonduri europene obținute prin Programul Operațional Regional.

Investiții ample la Oncologie și Radioterapie

Din aceeași sursă de finanțare a fost susținut și demersul pentru modernizarea clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie de la SCJU Craiova. Intervențiile au inclus reabilitarea termică a imobilului, recompartimentarea spațiilor interioare, dar și instalarea a două ascensoare. „De asemenea, clădirea Secției de Radioterapie a fost complet renovată, la capătul unei investiții pe care Consiliul Județean Dolj a susținut-o din fonduri proprii. Luând în considerare și instalarea noului accelerator liniar, putem spune că serviciile oferite celor care au nevoie de astfel de proceduri se ridică acum la cele mai înalte standarde“, a precizat președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.

Tot la SCJU Craiova și tot cu sume din bugetul propriu, administrația județeană a derulat un proiect care a prevăzut renovarea etapizată, etaj cu etaj, a saloanelor, sălilor de tratament și cabinetelor medicale. Atenția a fost îndreptată și către înlocuirea mobilierului, în unele cazuri cu o vechime de 40 de decenii, fiind achiziționate, în acest sens, 660 de paturi noi, cu saltele antiescară, și 530 de noptiere.

Comandat de PSD Dolj, executat de SC Media Sud Europa SA, CUI mandatar financiar 21240002.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS