Cosmin Poteraș, senator de Dolj
Nu cred că își dorește cineva să ne întoarcem la vremurile în care justiția se făcea în piața publică, iar pedepsele se executau fie cu frânghia, fie cu pietre în văzul și uneori cu implicarea spectatorilor.
Scurgerea informațiilor din dosarul personalului medical de la Spitalul Pantelimon către presă precum și încercarea stabilirii unui verdict în spațiul public poate servi furia publicului frustrat de dezastrul din sistemul de sănătate însă nicidecum nu poate face dreptate. Din păcate, la cum stau lucrurile acum, oricare va fi verdictul instanței, acesta va fi aprig contestat. Scopul, care ar fi trebuit să fie unul comun, și anume aflarea adevărului, e deja compromis. Fiecare are propriul “adevăr”.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc eroarea în care se află (unii din) tabăra apărătorilor doctorițelor inculpate, care au decis să intre în acest joc public alimentând cu exces de zel fix teza adversarilor: ”în ATI trebuie/ești nevoit să iei decizii de viață și de moarte”.
Nu, oameni buni, nu trebuie. Dacă faci asta, cu de la tine putere, nu e niciun vid legislativ, e omor.
Nu pentru că, așa cum stupid a scris judecătorul în motivarea arestării preventive, lipsești “divinitatea de dreptul său absolut de a decide cu privire la viață și moarte”, ci pentru că nu e dreptul medicului să decidă, cu bună știință, că cineva trebuie să moară. Ar trebui să fie dreptul pacientului, dacă e conștient, sau al rudelor apropiate, dacă nu e.
Și-ajungem, într-adevăr, nu la vidul legislativ, ci la lipsa de acțiune a singurei persoane care poate iniția protocoale pentru pacienții aflați pe moarte: ministrul Sănătății. Iar Rafila trebuie să plece nu numai pentru că, la fel ca predecesorii lui, nu a încercat să găsească o rezolvare, ci și pentru că a-ncercat să ascundă gunoiul sub preș. Treaba miniștrilor e să rezolve probleme, nu să le ascundă.
Ni se repetă, de ani de zile, că-s toate bune și frumoase în sistemul de sănătate, când toată lumea știe că nu-i așa. Știu și medicii, știu și pacienții. La naiba, cred că știu și extratereștrii! Numai miniștrii Sănătății nu au habar. Sau se fac că plouă.
Un caz precum cel de la Pantelimon ar trebui să devină un prilej de îndreptare în sistem, un prilej de conștientizare a situației pacienților aflați în stadiu terminal în toate spitalele din țară. Secțiile de paliație: câte sunt, unde sunt, cum funcționează, cum sunt finanțate? Ce putem face ca să evităm, măcar în viitor, genul acesta de situații?
Și dacă tot vorbim de anchete, poate că Justiției nu i-ar strica un pic de curățenie prin ogradă. Nu de alta, dar dacă tot apelează la judecata publicului, în curând n-o să mai avem nevoie de judecători.
