-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajȘtefan Stoica (PNL Dolj): Nicolae Ciucă și PNL reprezintă șansa României la dezvoltare (Cod AEP: 11240002)

Ștefan Stoica (PNL Dolj): Nicolae Ciucă și PNL reprezintă șansa României la dezvoltare (Cod AEP: 11240002)

Nicolae Ciucă a ales ca ultimul eveniment de anvergură din această campanie să aibă loc acasă. În fața unei Săli Polivalente arhipline, Nicolae Ciucă alături de echipa liberală din Oltenia și-a prezentat prioritățile pentru viitoarea guvernare. Peste 5.000 de liberali au încălzit atmosfera, demonstrând că echipa PNL este unită și decisă ca la aceste alegeri să obțină cel mai bun scor.

Prezența lui Nicolae Ciucă la Palatul Cotroceni și a PNL la Palatul Victoria reprezintă garanția că vom derula proiectele care să dezvolte comunitățile noastre. Să îi aducem înapoi acasă pe cei care au plecat din țară și, împreună, să ne construim un viitor mai bun.

Noi, aici, în Dolj, știm foarte bine ce înseamnă guvernare de stânga. Și de aceea, știm că o astfel de guvernare va duce țara într-un impas. Sub conducerea stângii, în ultimii 30 de ani, Oltenia a devenit una dintre cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană. Craiova este singurul mare oraș care se depopulează – la fiecare două ore, un craiovean își părăsește definitiv orașul.

De ce?

Pentru că de ani de zile, cei de stânga se îmbogățesc, în timp ce regiunea sărăcește. Ei zboară în avioane private în destinații exclusiviste, în timp ce oamenii părăsesc țara cu linii aeriene low cost pentru a munci în străinătate.

Asta trebuie să înceteze. De aceea, noi liberalii, am urmărit în permanență dezvoltarea regiunii.

Două sunt elementele esențiale pentru viitorul nostru: Familia și Dezvoltarea.

Când vorbim despre familie, nu o facem cu sloganuri fără acoperire, ci vorbim despre lucruri concrete.

În mediul rural și în urbanul mic cea mai importantă problemă cu care familiile se confruntă este emigrarea. Am fost peste tot în Dolj. Peste tot am văzut case părăsite, sau bătrâni singuri ai căror copii au plecat să muncească în străinătate. De aceea, dacă vrem să facem ceva concret pentru aceste familii, trebuie să îi aducem înapoi pe cei plecați. Cum facem asta? Prin Dezvoltare. Localitățile rurale din Oltenia se vor dezvolta atunci când vom crea locuri de muncă, astfel încât tinerii să nu mai plece de lângă părinții lor. Pentru asta statul trebuie să investească în dezvoltarea de mici capacități industriale prin care produsele agricole să fie prelucrate și transformate în produse cu plus-valoare. România exportă materie primă și importă produse procesate. Acest lucru trebuie schimbat. Dacă vom finanța micile afaceri de prelucrare, oamenii vor avea locuri de muncă la ei acasă și nu vor mai pleca. Iar acest lucru este completat de altă direcție de acțiune a liberalilor – asigurarea de condiții decente de trai în mediul rural. De aceea PNL a inițiat Programul Național de Investiții Anghel Saligny prin care comunitățile rurale au primit fonduri importante necesare pentru rețelele de apă, canalizare, pentru asfaltare, pentru construirea de obiective sociale și culturale.

Nu vorbim despre dezvoltare de dragul dezvoltării, ci pentru că ne pasă de oameni. Oamenii au dreptul la condiții mai bune. Oamenii au dreptul să rămână împreună cu toți cei dragi și să le fie bine acasă.

În mediul urban, provocările pe care familiile le întâmpină sunt de altă natură. Aici nu lipsa locurilor de muncă este marea problemă, ci prețul ridicat al locuințelor și al chiriilor.

Aici, statul trebuie să se implice în construirea de locuințe pentru tineri, prin ANL. Familiile tinere trebuie să aibă șansa de a avea o locuință bună la un preț decent. Mai mult, ele trebuie să poată oferi copiilor o educație completă și să aibă acces la servicii de sănătate la standarde moderne.

Nu îl ultimul rând, o altă problemă pe care familiile din mediul urban o întâmpină o reprezintă proliferarea consumului de droguri în rândul tinerilor. Este un fenomen pe care, dacă nu îl stopăm acum, va deveni una dintre marile probleme ale societății noastre. Aduceți-vă aminte că în anii 80, președintele Reagan a declanșat strategia națională anti-drog după ce vânzătorii de droguri ajunseseră să își vândă marfa la câțiva pași de Casa Albă. Să nu ajungem în aceeași situație. Pentru asta este nevoie de măsuri radicale luate acum.

Având în vedere că Oltenia este a doua cea mai săracă regiune din România și în TOP 10 cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană și asumând faptul că liberalii sunt singurii care construiesc si dezvoltă durabil comunități și se gândesc întotdeauna la viitoarele generații și nu la viitoarele alegeri, noi, candidații liberali pentru Parlamentul României, din județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și Mehedinți declanșăm astăzi război sărăciei de tip socialist care ține în captivitate peste 2,5 milioane de români, în această regiune istorică a României.

Ne angajăm să formulăm imediat un proiect care să scoată Oltenia din Topul rușinos al sărăciei și neputinței, proiect care va fi coordonat la detaliu cu viitorul guvern liberal al României.

Este misiunea istorică pe care ne-o asumăm aici, în fața dumneavoastră și vom merge cu toții la urne, unde vom vota Nicolae Ciucă și Partidul Național Liberal, singurul mod în care angajamentele noastre față de comunitățile noastre și față de oameni vor fi duse la îndeplinire întocmai și la timp.

Avem un plan, știm, vrem și putem să facem asta.

Pentru ROMÂNIA mai mult, pentru OAMENI totul!

Ștefan Stoica

Președinte PNL Dolj și candidat pentru Camera Deputaților

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS