O rețea complexă de autostrăzi și drumuri expres va asigura premisele unei evoluții accelerate pentru toată Oltenia
România trece prin cel mai amplu proces de modernizare a drumurilor din toată rețeaua națională, dar și de construire a unor șosele de mare viteză. Aceste demersuri sunt parte a strategiei Partidului Social Democrat de a uni principalele regiuni ale țării, dar și de a asigura legături rapide cu metropolele europene. Investiții fără precedent în marea infrastructură de transport se află în derulare, iar Craiova și județul Dolj beneficiază de conexiuni strategice către București și Timișoara.
Drumul expres care va lega Craiova de Pitești și, mai departe, de autostrada A1, până la București, este prima investiție de acest fel din țară. Aceasta a fost concepută, demarată și implementată de administrația social-democrată pentru a asigura dezvoltarea economică mai rapidă a unei comunități de 3 milioane de locuitori.
Craiova – Pitești, prioritatea guvernării PSD
Noua arteră rutieră are o lungime totală de 121,18 kilometri, din care au fost deja dați în folosință primii 70, reprezentând tronsoanele 2 și 3, între localitățile Robănești și Colonești.
Legătura mai rapidă a capitalei Olteniei cu Bucureștiul, printr-un drum de mare viteză între Craiova și Autostrada A1, reprezintă una dintre prioritățile guvernării PSD și o dorință în curând îndeplinită.
„Se vor da în circulație, pe lotul 4, primii 20 de kilometri, de la kilometrul 88 până la 108 – descărcarea de la Albota. Urmează ca diferența de la Albota până în A1, pe acele bretele, să fie terminată până la finalul anului.
Aici, pe lotul 1, după cum am discutat și cu constructorii, în scurt timp se va circula pe acești 18 kilometri. Eu vreau să-i felicit, chiar merită, pentru că au preluat această lucrare la un stadiu sub 50 % și au reușit, într-un an, să facă ceea ce ceilalți nu au făcut în 4“, a declarat ministrul Transporturilor și Infrastructurii, social-democratul Sorin Grindeanu, în contextul vizitei făcute pe șantierul lotului 1, luna trecută.
La rândul său, primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a evidențiat faptul că investiția în realizarea drumului de mare viteză a fost posibilă doar prin implicarea directă a guvernării PSD.
„Înainte de sfârșitul acestui an, vom circula pe drum expres până la Pitești, apoi pe autostradă, până la București. Este visul pe care l-am avut încă de pe vremea când domnul Sorin Grindeanu era prim-ministru, pentru că dumnealui, ca premier, a început acest drum expres și iată că îl finalizează acum, ca ministru al Transporturilor“, a menționat Lia Olguța Vasilescu.
Conexiune rapidă către Târgu Jiu
În paralel, avansează proiectul de infrastructură rutieră care vizează construirea unui drum de mare viteză între Craiova și Târgu Jiu. Partidul Social Democrat susține construirea unei artere care să conecteze cele două municipii din Oltenia. Drept rezultat, toate cele 6 loturi ale acestei conexiuni rutiere se află deja în etapa licitațiilor pentru proiectare și construire.
„Vorbeam cu colegii din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere despre faptul că aici va exista un important nod rutier, de care se va lega autostrada Craiova – Filiași, cu cele 2 ramificații ale ei, drumul expres Filiași – Târgu Jiu, și el deja în faza licitației pentru proiectare și execuție, și Filiași – Lugoj, în proiectare. Mai rămâne să ne concentrăm eforturile pentru realizarea unui drum expres cu 4 benzi între Craiova și Calafat, aspect deosebit de important pentru ca orașul nostru și județul Dolj să devină un nod logistic și rutier de relevanță națională. Aceasta înseamnă dezvoltare, înseamnă crearea unor locuri de muncă, aceasta înseamnă administrația PSD“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Cu o lungime totală de 110,1 kilometri, noul drum este compus din 2 secțiuni majore: Craiova – Filiași (51,5 km), care va avea profil de autostradă, și Filiași – Târgu Jiu (58,6 km), cu profil de drum expres. Valoarea estimată a investițiilor este de aproximativ 18 miliarde de lei, inclusiv TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Programului Transport 2021 – 2027.
PSD înseamnă unire prin conexiuni rutiere rapide
Așa cum o arată și cifrele, niciodată în istoria țării noastre nu s-a investit mai mult decât s-a investit în ultimii trei ani în realizarea de autostrăzi și drumuri expres. Obiectivul major din Programul de guvernare al PSD este ca rețeaua națională a drumurilor de mare viteză să depășească 2.000 de kilometri până în anul 2029 și este perfect realizabil, având în vedere implicarea arătată de social-democrați în domeniul infrastructurii de transport. Pentru orice român de bună-credință, este evident faptul că, la alegerile din 1 decembrie, PSD este singura opțiune dacă dorim România unită prin autostrăzi.
Prinde contur „Autostrada Sudului“
Fondurile europene asigură finanțarea și pentru demersurile aflate în desfășurare în vederea configurării celei de-a treia conexiuni de importanță majoră pentru dezvoltarea Olteniei: drumul de mare viteză Filiași – Lugoj, cu o lungime de aproximativ 230 de kilometri. „Autostrada Sudului“, așa cum este cunoscută viitoarea arteră rutieră, a fost segmentată în 4 tronsoane: Filiași – Drobeta-Turnu Severin (70 km), Drobeta-Turnu Severin – Domașnea (65 km), Domașnea – Caransebeș (45 km) și Caransebeș – Lugoj (50 km). Pentru primele 3 loturi, contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate se află deja în derulare.
Comandat de PSD Dolj, executat de SC Media Sud Europa SA – în insolenţă, CUI mandatar financiar 11240017