3.4 C
Craiova
luni, 30 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieInspectoratul Şcolar Dolj a început evaluarea directorilor

Inspectoratul Şcolar Dolj a început evaluarea directorilor

Managerii unităţilor de învăţământ din judeţul Dolj trec în această perioadă prin febra evaluării, decisivă pentru rămânerea în funcţii.

În această vară expiră şi ultimele contracte de management pentru ocuparea funcţiilor de conducere pe bază de concurs organizat în 2008. În Craiova, mai sunt doar patru directori cu concurs, ale căror contracte expiră pe 24 august. Este vorba de managerul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ – Mircea Năstase, managerul Colegiului „Ştefan Odobleja“ – Aurora Simon, managerul Şcolii de Arte şi Meserii Craiova – Răzvan Lupu şi managerul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova – Zamfirică Petrescu. Ca şi în cazul celor peste 100 de directori de şcoli, continuarea mandatului se va face prin detaşare în interesul învăţământului preuniversitar până la organizarea concursului. Numirea în funcţii se va face şi pe baza punctajului pe care îl obţin pe fişele anuale de evaluare, care vor stabili calificativul.

Multe şcoli au ratat examenele naţionale

Pe fişa de evaluare se va urmări activitatea internă, promovarea unităţilor de învăţământ la nivel local, rezolvarea conflictelor interne, colaborarea cu reprezentanţii autorităţilor locale în favoarea unităţii de învăţământ, dar şi rezultatele la examenele naţionale. Având în vedere că rezultatele elevilor la evaluările naţionale stabilesc eticheta vizibilă a unei unităţi de învăţământ, se aşteaptă şi calificativul managerilor de liceu care după prima sesiune a bacalaureatului apar cu nici un promovat. În Dolj, sunt trei unităţi liceale în această situaţie: Liceul „Beethoven“, Liceul Tehnologic „Ing. Aurelian Ionete“ din Malu Mare şi Liceul Tehnologic din Cârcea.
Deocamdată, comisia de evaluare nu a stabilit un verdict. Subiectul iscă însă discuţii şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
„Dacă este să se ia strict în discuţie rezultatele examenelor naţionale, la Cârcea şi la Malu Mare la bacalaureat promovabilitatea a fost zero, dar la evaluarea naţională procentul mediilor peste 5 este peste 75%“, a precizat inspectorul şcolar general Georgică Bercea.
Rezultate slabe la bacalaureat se înregistrează nu numai la cele două unităţi de învăţământ. În acest an, şi la Liceul „Petre Baniţă“ din Călăraşi a scăzut foarte mult performanţa: din 139 de absolvenţi, doar doi au reuşit să promoveze examenul. La fel s-a întâmplat şi la Liceul „Ştefan Anghel“ din Băileşti, unde au promovat doi elevi din 108 înscrişi la examen. Discutabilă este şi situaţia de la Liceul Teoretic Amărăştii de Jos: din 124 de candidaţi, doar şase au promovat bacalaureatul. Şi exemplele pot continua cu Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, care are zece promovaţi din 116 absolvenţi. De altfel, probleme au fost şi la evaluarea naţională. Cu toate că mulţi elevi au obţinut medii mari, s-au înregistrat totuşi situaţii în care nici un absolvent nu a obţinut media 5. Este vorba de Şcoala Gimnazială Gogoşu, Şcoala Gimnazială „Anton Pann“ din Craiova şi Şcoala Gimnazială Catane.

Evaluarea, importantă şi pentru situaţiile conflictuale

Cu rezultatele examenelor naţionale la portofoliu, dar ţinând cont de relaţiile interne cu personalul şi de cele cu reprezentanţii autorităţilor locale, directorii unităţilor de învăţământ sunt primii care îşi evaluează activitatea. Interesant este, de exemplu, ce punctaj îşi va da managerul Şcolii din Rojişte, aflat în plin război cu cadrele didactice, precum şi cu reprezentanţii autorităţilor locale. Şi nu este doar conflictul. La Rojişte s-au înregistrat şi rezultate slabe la evaluarea naţională.
„Punctajul de pe fişa de autoevaluare completată de director va fi analizat de inspectorul de sector împreună cu inspectorul de management, pentru a stabili rezultatul final, care va fi pus apoi în dezbatere în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean“, a precizat Georgică Bercea, inspectorul şcolar general. Rezultatele finale se vor da pe 31 august. Potrivit metodologiei de evaluare, pentru a rămâne în funcţie, un director trebuie să aibă calificativul „foarte bine“, adică să obţină între 86 şi 100 de puncte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS