2.9 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieEmoţii pentru candidaţii la Drept

Emoţii pentru candidaţii la Drept

Examen astăzi la Universitatea din Craiova. Absolvenţii de liceu care vor să se pregătească pentru o carieră în domeniul juridic susţin evaluarea scrisă la Drept. Concurenţa este de aproape doi candidaţi pe loc, fiind înregistraţi 302 înscrişi pe 168 de locuri finanţate de la bugetul de stat. Examenul începe la ora 16.00 şi se derulează la noul sediu al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative. Ca în fiecare an, concursul are ca obiectiv testarea cunoştinţelor de limba şi literatura română, acumulate de candidaţi în anii de gimnaziu şi liceu.
Potrivit tematicii stabilite pentru această sesiune, candidaţii vor primi sub formă de test grilă o sută de întrebări legate de aplicarea normelor de ortografice, ortoepice şi de punctaţie, precum şi din elemente de fonetică, lexic, semantică şi morfosintaxă.
Nu vor fi testaţi absolvenţii de liceu care optează pentru locurile la taxă ale domeniului Drept sau cei care au ales specializările Ştiinţe Administrative, Istorie sau Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, domenii la care admiterea se face pe baza mediei obţinute la bacalaureat. În urma centralizării dosarelor înregistrate pentru secţiunile date au optat 607 candidaţi, care vor fi declaraţi admişi vineri, 26 iulie, în funcţie de rezultatul examenului naţional. Pentru a-şi păstra locurile ocupate, în perioada 27-29 iulie, tinerii trebuie să reconfirme opţiunea prin depunerea diplomei de bacalaureat în original. Cei care ignoră această procedură pierd locul chiar dacă au susţinut examenul de admitere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS