2.3 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePeste 1% din profesori au promovat examenul după contestaţii

Peste 1% din profesori au promovat examenul după contestaţii

Ieri s-au afişat rezultatele contestaţiilor la examenul naţional de titularizare, în urma căruia 1,3% din cadrele didactice din Dolj au reuşit să îşi mărească notele sub 5, fiind declarate admise pentru a candida la un nou post în învăţământul preuniversitar.

La nivelul judeţului Dolj au fost depuse 156 de contestaţii, care au fost formulate în bună parte de cadrele care nu au obţinut nici măcar nota 5. Dintre acestea, doar 13 au reuşit să promoveze examenul, un profesor primind o creştere de peste un punct şi jumătate. „În general, măririle au fost sub un punct. Am avut o singură situaţie în care nota a crescut cu mai mult de un punct şi jumătate, la informatică. Candidatul a avut iniţial nota 4,30, iar după reevaluare a luat 6,10“, a precizat inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Popescu. Candidatul care a avut parte de o astfel de mărire a notei este Daniela N., cu vechime de şase ani la catedră şi care anul trecut nu a avut activitate. Deţine însă primul grad didactic, căci anterior a promovat definitivatul cu nota 7,25.

Doar doi candidaţi au obţinut notă de titularizare

Tot în urma reevaluării lucrărilor, doi dintre candidaţii care au formulat cereri de reevaluare a lucrărilor au obţinut nota 7, punctaj minim necesar pentru a putea opta pentru un post titularizabil. În ceea ce priveşte alte majorări de punctaje, nouă concurenţi s-au înscris în rândul celor cu note între 5 şi 7. Astfel că, dacă după prima afişare a notelor erau 347 de candidaţi cu astfel de rezultate, în prezent numărul lor a crescut la 356.
În schimb, nu s-a modificat deloc situaţia lucrărilor anulate în centrele de corectură. Conform articolului 70 din metodologia de concurs, se pot anula lucrările candidaţilor care au scris numele în afara foii de examen sau au făcut semne distinctive. Dascălii care au obţinut note peste 5 vor intra în zilele următoare în şedinţele de repartizare a posturilor. Conform calendarului, astăzi şi luni, 12 august, la sediul centrelor de examen urmează să se desfăşoare repartizarea candidaţilor cu note peste 7, posibili titulari, iar pe 14 august va avea loc repartizarea candidaţilor cu note peste 5, viitorii profesori cu contracte de muncă pe perioadă determinată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS