2.3 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePeste 3.000 de elevi doljeni şi-au diminuat alocaţiile de sprijin familial din cauza chiulului

Peste 3.000 de elevi doljeni şi-au diminuat alocaţiile de sprijin familial din cauza chiulului

Elevii care în anul şcolar 2012-2013 nu s-au obosit prea tare să meargă la cursuri vor avea o mare surpriză în numai câteva zile, odată cu începerea anului şcolar.
Potrivit prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, pe baza situaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, cu privire la absenţele nemotivate înregistrate în anul şcolar 2012 – 2013 de copiii de vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Dolj a hotărât fie diminuarea cu un anumit procent a alocaţiei, fie suspendarea pe o anumită perioadă. „Din luna septembrie, 1.371 de elevi doljeni care au acumulat între 10 şi 19 absenţe vor primi alocaţia de sprijin diminuată cu 20%. Diminuarea va fi de 50% din alocaţie în cazul familiilor ai căror copii au înregistrat 20 de absenţe nemotivate. În această situaţie sunt 63 de elevi. Familiile ai căror copii au chiulit de la peste 20 de ore de curs vor pierde alocaţia pe o perioadă de şase luni. În această situaţie se află 1.646 de elevi“, a menţionat Marius Simcelescu, director executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj.
Alocaţia se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi dovada frecventării cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere. Cererile pentru stabilirea şi acordarea alocaţiei se întocmesc de reprezentantul familiei şi se înregistrează la primăria comunei sau oraşului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa familia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS