19.8 C
Craiova
luni, 16 septembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatiePalmares istoric pentru lotul olimpic de astronomie: 7 medalii - două de aur, două de argint şi trei de bronz

Palmares istoric pentru lotul olimpic de astronomie: 7 medalii – două de aur, două de argint şi trei de bronz

Lotul olimpic al României a obţinut cele mai bune rezultate din istoria participărilor la Olimpiada Internaţională de Astronomie: şapte medalii (două medalii de aur, două medalii de argint şi trei medalii de bronz) şi locul 3 în ierarhia neoficială pe naţiuni.
Medaliile de aur au fost cucerite de Paul Andrei Draghiş şi Tudor Suciu, ambii elevi în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare. De altfel, Paul Andrei Draghiş este laureat cu aur şi la ediţia precedentă a competiţiei. Cele două medalii de argint au fost adjudecate de Mălina Roşca, absolventă a clasei a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia şi Andrei Cătălin Răduc, elev în clasa a IX-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti. Medaliile de bronz au intrat în posesia următorilor elevi: Maria Cristiana Dedu (clasa a IX-a/Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ), respectiv Denis Turcu şi Sebastian Trifa, ambii elevi în clasa a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Din echipa României a făcut parte şi Alexandru Călin (clasa a X-a/Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti).
Ediţia a XVIII-a a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie s-a desfăşurat în perioada 6 – 14 septembrie, la Vilnius (Lituania) şi a reunit peste 160 de concurenţi din 20 de ţări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS