http://www.youtube.com/watch?v=zkZLEfrtlUY
Între 40 şi 450 de lei pe an trebuie să scoată părinţii craioveni din buzunar în funcţie de unitatea de învăţământ în care învaţă copilul. Sunt informaţi despre aceste sume, dar, pentru ca reprezentanţii şcolii să rămână cu obrazul curat, banii sunt solicitaţi fie de diriginţi, fie de „Comitetul părinţilor“. De aici însă şi până la situaţii când elevii sunt condiţionaţi că nu vor participa la evaluări naţionale sau bacalaureat până nu plătesc banii necesari şcolii este mult prea mult şi trebuie luată atitudine.
Fondul clasei l-am plătit toţi, generaţii de-a rândul. Părinţii au făcut, indiferent de perioadă, sacrificii, au comentat nemulţumiţi, dar până la urmă au scos banii din buzunar. În fiecare an, este nevoie de covoare, perdele, televizoare, aspiratoare, bani pentru igienizare, bani pentru repararea prizelor, uşilor sau remedierea altor stricăciuni făcute de elevi, permanent se găsesc motive întemeiate şi nesfârşite de „lipsuri“. Nu mai este nici măcar surprinzător pentru părinţi când numai după un an, de exemplu, le sunt solicitaţi bani pentru aceleaşi electronice, aflate în garanţie, care trebuie însă înlocuite. La început de an şcolar, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că este fraudă şi evaziune fiscală atunci când profesorii sau directorii de şcoli adună bani de la părinţi pentru fondul şcolii. Ministrul educaţiei a menţionat că este fraudă când un cadru didactic încearcă să impună anumite auxiliare, aceia nu sunt bani fiscalizaţi, nu există chitanţe, nu există transparenţă în utilizarea lor. Undeva, în nordul ţării, un director a fost demis după ce comitetul de părinţi a trimis mesaje ministrului legate de impunerile primite.
Fondul clasei, contestat de părinţi, votat de aceiaşi părinţi?
În Craiova, părinţii reclamă că le sunt ceruţi bani pentru fondurile şcolii, directorii însă susţin că aceştia plătesc anumite sume, dar de bunăvoie, comitetelor de părinţi din cadrul şcolilor pentru ca odraslele să înveţe în condiţii cât mai bune…
Sesizările au început să curgă pe adresa redacţiei odată cu debutul anului şcolar 2013-2014. Am primit astfel de sesizări legate de directorul actual de la Colegiul Naţional „Ştefan Velovan“, care „face presiuni asupra profesorilor ca aceştia să strângă cât mai mulţi bani în fondul şcolii (de la elevi). Banii sunt cheltuiţi după bunul lui plac, deoarece în consiliul şcolii, în care se află tot oamenii lui, aprobă tot ce doreşte. Anul trecut, le-a făcut scandal profesorilor care au adus bani prea puţini. Reclamaţiile nu se opresc însă aici. Revoltaţi de atitudinea diriginţilor de la clasă care fac presiuni asupra elevilor să dea banii pentru fondul clasei, sunt copii care au refuzat, au citit legea şi şi-au făcut dreptate în ciuda ameninţărilor primite“. „Am refuzat să plătesc fondul şcolii pentru că ştiu că nu este un cadru legal pentru această cerinţă. Diriginta a făcut presiuni asupra mea şi mi-a zis că, dacă nu plătesc, nu îmi încheie media la franceză sau nu îmi va elibera diploma de bac. M-a trimis chiar la director. Am mers la domnul director, căruia i-am spus că nu o să dau nici un ban. Mi-a spus atunci că toată lumea dă, de ce tocmai eu m-am găsit să nu dau, de ce sunt arogantă. I-am explicat că nu e vorba de aroganţă, că părinţii mei au cheltuieli destul de mari şi refuz să le cer bani pentru ceva inutil. Până la urmă, nu am plătit… Mulţi dintre colegii mei însă, de frică, au achitat fondul clasei, deşi proveneau din familii cu situaţie materială modestă. Păstrez legătura cu alţi prieteni, elevi încă în acest colegiu, care mi-au povestit că şi în această toamnă banii pentru fondul clasei le-au fost ceruţi chiar din a doua zi de şcoală“, a spus Alexandra V., fostă elevă a CN „Ştefan Velovan“. Alt părinte care are copilul la o şcoală craioveană şi care este revoltat de această cerinţă. ne-a spus: „Am fost informaţi că şedinţa comitetului de părinţi va avea loc săptămâna viitoare, însă trebuie să ştim că şcoala are multe lipsuri care trebuie remediate. Ni s-a spus clar că pentru ca micuţii noştri să înveţe în condiţii optime trebuie să investim. Am fost astfel înştiinţaţi că anul trecut părinţii au dat aproximativ 400 de lei, însă în acest an fondul şcolii va fi mai mare“.
Reprezentantul părinţilor
Acestea sunt doar câteva din sesizările primite de redactorii GdS. Concluzia este însă certă: majoritatea părinţilor care au copii la şcoală trebuie să aloce în acest an o sumă pentru fondul şcolii. Am încercat astfel să aflăm şi un punct de vedere al celor care coordonează unităţile de învăţământ. Am mers la CN „Ştefan Velovan“, unde elevii de serviciu şi-au făcut datoria şi au anunţat reprezentanţii unităţii şcolare de prezenţa noastră. După câteva minute de aşteptare a venit, vizibil iritat, directorul Colegiului Naţional „Ştefan Velovan“, Ionuţ Pătularu, care a ţinut să ne precizeze în câteva fraze fără pic de logică: „Sunt plecat la Inspectoratul Şcolar, nu am nici o treabă cu ce întâmplă, asociaţia de părinţi decide“. A urcat grăbit într-o maşină, refuzând să ofere alte explicaţii. Am mers apoi la Colegiul Tehnic Energetic, unde managerul şcolii ne-a explicat amabil care este situaţia acestor sume solicitate elevilor în unitatea pe care o conduce. „La începutul fiecărui an şcolar, fiecare diriginte convoacă comitetul de părinţi. Aceştia îşi aleg un preşedinte şi un vicepreşedinte care ţin direct legătura cu reprezentanţii şcolii. Este organizată apoi o şedinţă în care sunt dezbătute problemele care îi interesează pe părinţi: uniforme şcolare, de exemplu, acolo unde este cazul, lipsuri diverse pe care clasa le are etc. Există un regulament de organizare şi funcţionare al unităţilor de învăţământ preuniversitar aflat în vigoare din 2005, în care la articolul 53 prevede: «Comitetele de părinţi ale claselor/Consiliul reprezentativ al părinţilor/Asociaţia de părinţi pot atrage resurse financiare extrabugetare, constând în contribuţii, donaţii, sponsorizări etc., venite din partea unor persoane fizice sau juridice din ţară şi străinătate, care vor fi utilizate pentru modernizarea şi întreţinerea patrimoniului unităţii de învăţământ, a bazei materiale şi sportive; acordarea de premii şi de burse elevilor; sprijinirea unor activităţi extraşcolare etc.». În şcoala noastră de exemplu, în anul şcolar trecut comitetul de părinţi a decis ca fiecare părinte să aloce 20 de lei pe semestru. Elevii au strâns banii pe care i-au depus pe baza unei chitanţe la casierie, iar cheltuirea acestora a fost făcută numai cu avizul preşedintelui comitetului de părinţi şi cu avizul meu, al managerului şcolii“, a spus Ionuţ Bistriceanu, managerul Colegiului Tehnic Energetic Craiova.
Şi reprezentanţii Liceului Tehnologic „George Bibescu“ din Craiova au răspuns fără ocolişuri la această problemă. În unitatea de învăţământ menţionată, Comitetul de părinţi şi-a deschis un cont la bancă în care virează banii primiţi de la părinţi. Separat de acest comitet, există şi un ONG în care cei care doresc virează o parte din impozitul direcţionat către stat. „În fiecare an şcolar, comitetul reprezentativ al părinţilor stabileşte o strategie de donaţii sau sponsorizări. Cu banii strânşi de părinţi anul trecut, am igienizat şcoala, am reparat echipamentele care s-au stricat, am achiziţionat camere de supraveghere pentru sălile de curs necesare în perioada bacalaureatului. Părinţii au o asociaţie juridică, au buget de venituri şi cheltuieli. Cu banii strânşi de ONG ne ocupăm de postul de radio al unităţii de învăţământ, dar şi de organizarea unor manifestări ştiinţifice. Având în vedere situaţia economică existentă, de cinci ani încoace, părinţii alocă doar 40 de lei pe an. Cu banii strânşi în trecut din contribuţiile acestora au fost achiziţionate, de exemplu, două camioane şi calculatoare pentru dotarea unui laborator de informatică“, a spus Petre Cauc, managerul Liceului Tehnologic „George Bibescu“.
Părinţi, fondul clasei nu este obligatoriu! Dacă aţi fost obligaţi să plătiţi, sesizaţi ISJ Dolj sau Ministerul Educaţiei
Reprezentanţii ISJ Dolj au menţionat că la nivelul instituţiei nu a ajuns nici măcar o sesizare din partea părinţilor în care aceştia să reclame că le-ar fi fost ceruţi bani pentru fondul clasei. „Nu avem cunoştinţă despre existenţa unor unor astfel de sume cerute părinţilor. Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Georgică Flore Bercea, a atenţionat directorii de şcoli din Dolj, chiar într-o şedinţă ce a avut loc pe 12 septembrie, să fie foarte atenţi cum gestionează şi cum prezintă problema cadrelor didactice cu privire la acest fond al clasei sau şcolii, în condiţiile în care există unităţi de învăţământ în care părinţii s-au constituit ca personalitate juridică, îşi gestionează singuri sumele strânse. Părintele poate decide dacă vrea sau nu să sprijine unitatea de învăţământ în care copilul lor învaţă. Totodată, vrem ca părinţii să ştie că nimeni nu îi poate obliga să dea bani acestor comitete de părinţi. În cazul în care au existat presiuni la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţ, dacă există părinţi sau copii care au fost obligaţi să aloce bani pentru şcoală, îi aştept să ne sesizeze, iar o comisie formată al nivelul Inspectoratului Şcolar se va deplasa pentru efectuarea unor anchete“, a precizat profesor Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt la ISJ Dolj.