Casa Universitarilor din Craiova a găzduit, ieri, conferinţa prilejuită de finalizarea implementării proiectului “Competenţe socio–umane pentru piaţa muncii din regiunea Sud – Vest Oltenia”, derulat de Facultatea de Teologie din Craiova. În acest context, în cadrul conferinţei au fost prezentate rezultatele finale ale proiectului, prin raportare la gradul de realizare a indicatorilor prognozaţi şi a impactului activităţilor şi produselor asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi.
Conform părintelui diacon, conf. univ. dr. Gelu Călina, managerul proiectului, 396 de studenţi au fost beneficiarii proiectului, cu 96 mai mult decât se prevedea iniţial, 21 dintre aceştia reuşind să fie integraţi pe piaţa muncii, faţă de 15 cât era prevăzut în proiect. Părintele profesor a subliniat că atingerea acestui obiectiv va genera efecte pozitive pe termen lung prin contribuţia adusă la corelarea educaţiei din mediul universitar cu cerinţele pieţei muncii, cu efecte benefice inclusiv pentru generaţiile viitoare de studenţi din domeniul socio-uman. La întâlnire au participat studenţi, reprezentanţi ai instituţiilor semnatare a convenţiilor de practică, reprezentanţi ai partenerilor din proiect, ai mediului academic craiovean şi ai potenţialilor angajatori locali.