Proiectul de educaţie non-formală „Grow” continuă în liceele craiovene, aducând oportunitatea elevilor claselor a IX-a şi a X-a de a avea acces la un conţinut educaţional complementar activităţilor şcolare. Organizat de Şcoala de Valori, în parteneriat cu AIESEC, „Grow” este singurul proiect de educaţie non-formală din România construit pe o curriculă de patru ani. Elevii înscrişi vor participa la zece ateliere de lucru interactive, susţinute în limba engleză de către studenţii străini veniţi în Craiova special pentru a lucra cu elevii. Membrii AIESEC Craiova vor promova proiectul în rândul liceelor, însă elevii doritori să participe la „Grow” se pot înscrie şi online. Proiectul se va desfăşura în intervalul 24 ianuarie – 6 martie, perioadă în care elevii înscrişi vor lucra cu studenţii străini ce le vor oferi informaţii utile unei dezvoltări armonioase. Participanţii vor avea acces la cunoştinţe atât teoretice, dar mai ales practice, livrate într-un mediu interactiv de către studenţii internaţionali. Elevii vor participa la sesiuni despre proactivitate, antreprenoriat, leadership, construirea unui CV şi multe altele.
Proiectul Grow se bucură de sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a fost premiat în anul 2012 pentru „Cel mai bun proiect de educaţie de tineret din România” de către Parlamentul European.